henri coanda in romanul iubita lui esto


Am primit zilele trecute o invitaţie extrem de onoranta, de la Asociaţia Henri Coandă:

COMUNICAT
Cu ocazia manifestarilor prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la
testarea la 16 decembrie 1910, pe platoul de la Issy les Moulineaux, langa
Paris, a primului avion cu reactie conceput, proiectat si construit de
inginerul si inventatorul Henri COANDA, va avea loc la data de 15.12.2010,
10.00-12.00h, Sesiunea Omagiala Henri Coanda ce se va desfasura in Aula
Academie Romane din Calea Victoriei 125, Sector 1, Cod 010071, Bucureşti.
detalii http://www.jet100.com

***REZUMAT***

EVENIMENT
Sesiunea Omagiala Henri Coanda

DATA
15.12.2010, 10.00-12.00h

LOC
Aula Academie Romane, Calea Victoriei 125, Sector 1, Cod 010071, Bucureşti.

ORGANIZATORI
Academia Romana (www.acad.ro)
Asociatia Henri Coanda (www.jet100.com)

***

Va invitam sa participati.
Va multumim si va asteptam!
Sorin Dinea
Asociatia Henri Coanda

Marele savant Henri Coandă este unul dintre personajele dragi ale primului meu roman, IUBITA LUI ESTO:

(…)L-am cunoscut pe soţul meu, Daniel Rustin, în 1962, când eram studentă la universitatea din Iaşi, venise special de la Oxford University, unde era proaspăt asistent la catedra de fizică, ca să-l întâlnească pe faimosul profesor de matematică Dimitrie Mangeron, destinul a făcut ca savantul căruia apropiaţii îi spuneau Mitea, fiul unui mecanic de locomotivă care circula pe ruta Chişinău-Sankt Petersburg, să intre în viaţa mea chiar în … gară, în ziua când veneam pentru prima oară în Iaşi, la facultate, era rudă cu bunica mea prin alianţă, iar ea l-a rugat să mă aştepte, şi nu a refuzat, îmi dau şi acum lacrimile când îmi aduc aminte, pe peron mă aştepta un om micuţ de statură, cu ochii vioi, de un albastru bătând spre indigo, cu o voce şi o vorbă calde, un trandafir în mână, urându-mi bun venit, un distins bărbat invitat şi aşteptat în toată lumea, care vorbea zece limbi străine şi publica lucrări în şase dintre ele, cobora la nivelul unei adolescente, cu atâta uşurinţă, mult mai târziu aveam să aflu cine este cu adevărat, comunitatea ştiinţifică din Statele Unite îl diviniza, la o conferinţă unii savanţi de prestigiu s-au arătat surprinşi că nu are secretară şi propriul avion, atât de apreciate erau contribuţiile sale în matematica teoretică şi astronautică, obişnuia să meargă pretutindeni cu soţia, mai tânără ca el, pe care o iubea enorm, peste puţin timp avea să devină şi profesorul meu de matematică, la facultatea de fizică, venea mereu în mijlocul studenţilor, unde efectiv era ovaţionat, a creat mari entuziasme şi cariere de succes în rândul discipolilor, când ajungea seara acasă era sunat la telefon din toate colţurile lumii, biroul său era plin de cărţi şi hârtii cu formule science-fiction pentru cei mai mulţi dintre noi, unele îi poartă numele, de la uşa de intrare până la etajul întâi se înghesuiau o mulţime de manuscrise, un labirint mustind de sensuri şi înţelepciune, cine ştie câte calcule şi studii conţineau, cărţi în numeroase limbi, inclusiv chineza, vietnameza, japoneza, pe care le studiase singur, abia te strecurai printre ele, aici aveam să dau mâna, în 1965, cu un alt mit în carne şi oase, celebrul savant român Henri Coandă, inventatorul aeroplanului cu reacţie, al aerodinei lenticulare(o farfurie zburătoare de origine … terestră!) şi al efectului care îi poartă numele, când am intrat în cameră tocmai îşi spunea povestea sa de dragoste cu … vântul, care m-a încântat ulterior şi în memoriile lui, pe plaja de la Ostanda, unde familia noastră îşi făcea vilegiatura la Marea Nordului, am cunoscut vântul, la nici patru ani, miracolul vântului, mai bine zis am văzut, am simţit, am luat în mine vântul, de pe nisipul pe care mă jucam , şi cum, copil plăpând, eram aproape orizontal cu apa mării, am văzut-o jucând şi apoi umflându-se, înălţându-se datorită acelor uriaşe, invizibile foale, animate de vânt, era ceva înspăimântător şi atractiv în acelaşi timp, acea forţă neamaiîntâlnită, însoţită de mugetul pe care nu-l auzisem la oameni, nicăieri până atunci în oraş, în jurul meu, au pătruns în mine ca un miracol, ceva pe care copilăria, anii mei puţini nu-l puteau înţelege dar care, apoi, mi-a stăpânit copilăria şi de care aveam să mă preocup, ce destin!, toată viaţa mea … astfel am cunoscut vântul, pe care l-am iubit cum numai copiii ştiu a iubi, pe care-l păstrez în mine, de-o viaţă, aşa cum bărbaţii pot purta marile amintiri din începuturi (6), părea convins că vântul i-a dăruit în schimbul iubirii atât de durabile şi intense toate secretele sale, în timp ce îl ascultam atunci fermecată surâdeam cu subînţeles, ca în copilărie, când mama îmi citea un basm, acum sunt şi eu mai convinsă ca Mico, cum îl alintau apropiaţii pe Coandă, că doar imensa lui iubire pentru vânt, viaţă, cultură(în tinereţe sculpta, a luat lecţii de la Rodin, iar la Geneva pe când exersa la violoncel făcea din când în când un duo cu violonistul Albert Einstein…) a făcut din el unul dintre maeştrii secreţi ai Timpului, mereu le reamintesc studenţilor cuvintele sale, pe care am avut şansa să mi le rostească şi mie, şoptit, ca o taină, nu civilizaţia, ci cultura e cea care generează evoluţia vieţii noastre (7), când Mitea nu era acasă şi soţia lui mă mai lăsa să învăţ în fotoliul din biroul spaţios, de pe perete mă priveau mereu aceeaşi doi ochi albaştri dintr-un portret de tinereţe, realizat de un artist cunoscut, avea o mulţime de fotografii din oraşe exotice sau americane, o multitudine de amintiri, la care ţinea mult, dar cea mai de preţ comoară pe care o păstra în inimă acest om blând era soţia sa, din păcate nu au avut copii, aş vrea să închideţi o clipă ochii şi să vă imaginaţi, prin 1986, un om mare dar mic de statură, cu infinitul în ochi şi blândeţea pe chip, cu nevinovăţia unui copil în inimă, coborând dimineţile din casă spre piaţa de unde cumpăra, indiferent de vreme, lapte proaspăt pentru iubita lui soţie, apoi urca, la 80 de ani, scările cele multe şi făcea cu mâinile cu care făcuse atâtea pentru ţara lui, o simplă şi românească mămăligă cu lapte pentru iubita lui soţie, era un exemplu de a dărui iubire, poate ştiinţa sa va putea fi depăşită într-o zi de alte descoperiri, dar DINCOLO RĂMÂNE DOAR IUBIREA, focul care face posibil Paradisul, şi în primul rând iubirea pentru noi toţi l-a făcut pe domnul profesor Mangeron nemuritor, iată de ce cuplul Mangeron era în mod inerent, încă din anii studenţiei, modelul meu mental pentru o posibilă reuşită matrimonială, şi când a apărut Daniel, un tânăr înalt, blond, cu părul creţ, chipul irizat de o secretă nelinişte, timid, introvertit, în acea primăvară din anul 1962, în casa lor, în care mă aflam şi eu, ’’din întâmplare’’, o biată provincială, m-am lăsat purtată de vraja unei triple fascinaţii, OCCIDENT, OXFORD, IUBIRE, şi au urmat plimbările romantice prin Copou, grădina botanică, până jos, la Palatul Culturii, ca un laitmotiv apărea din când în când figura de neuitat a poetului boem Mihai Ursachi (ani în şir mă privea lung, la câte un cenaclu sau la restaurantele frecventate de studenţi, dar niciodată nu a îndrăznit să-mi vorbească…), apoi despărţirea temporară în aceeaşi gară tristă, cenuşie, Daniel Rustin trebuia să plece la aeroportul din Bucureşti, după o săptămână petrecută în dulcele târg moldav, moment dureros urmat de scrisorile exaltate de dor şi cuvinte de amor, timp de doi ani, şi în sfârşit revenirea sa pentru a-mi cunoaşte părinţii şi a-mi cere mâna, plecarea la Oxford, începutul carierei mele universitare la New College, primele deziluzii despre Occidentul atât de mitizat în reveriile mele, despre lumea universitară din Oxford şi treptat despre soţul meu, Daniel. (…) (fragment din romanul IUBITA LUI ESTO, editura Curtea Veche, 2010).

About Constantin Severin

Constantin Severin is the Romanian creator and theorist of a new concept on the contemporary art scene, Archetypal Expressionism. A member of the Writers' Union of Romania, he is a journalist, writer and art critic, and has published nearly 30 art reviews and articles, as well as several books of poetry. In addition to numerous awards and honors, he is also a UNESCO Ambassador of euro-integration through art. Max Sindell Author Liaison & Community Coordinator, Red Room Omnimedia Corporation www.redroom.com Where the writers are.
This entry was posted in Literature and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s