My poem „Wassily Kandinsky” in World Literature Today


The most famous literary magazine in the world, „World Literature Today”, published my poem „Wassily Kandinsky” in the May 2022 issue, a special one entitled „Muses” and dedicated to major contemporary painters reflected in the poems of some important contemporary worldwide poets. This is an anniversary issue, the 400 th in the long history of the magazine which is awarding together with Oklahoma State University the prestigious Neustadt International Prize for Literature, the so called American Nobel.

https://www.worldliteraturetoday.org/2022/may/wassily-kandinsky-constantin-severin

Tagged , | Leave a comment

„Constantin Severin-Două decenii sub semnul expresionismului arhetipal, 2002-2022”


Am plăcerea să vă invit la un eveniment special pentru biografia mea spirituală, vernisajul expoziției de pictură „Constantin Severin-Două decenii sub semnul expresionismului arhetipal” și lansarea cărții de poeme „Viețile Pictorilor”, publicată recent de editura „Eikon” din București.

     Manifestarea este rezultatul unui parteneriat între Asociația Eudaimonia Europa și Muzeul Municipiului București și va avea loc miercuri, 30 martie a.c., ora 17 în sala de expoziții a Casei Filipescu-Cesianu de pe Calea Victoriei nr. 151, o clădire veche a Muzeului Municipiului București cu multe reverberații simbolice, prin care curge sângele autentic al istoriei noastre. Curatorul și organizatorul expoziției este doamna Adina Rențea, președintele Asociației Culturale pentru Sprijinirea Artelor Frumoase. La eveniment vor participa și vor avea intervenții dr. Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului București, criticul de artă Marius Tița și editorul Valentin Ajder, directorul editurii „Eikon”.

     Organizatorii au gândit o adevărată confluență a artelor (pictura, literatura și muzica) prin invitarea cunoscutului cvartet „Arpeggione”, care va susține un recital pentru publicul prezent la eveniment, o oază de lumină și un loc de refugiu pentru minte, inimă și suflet într-o perioadă întunecată a istoriei. Catalogul bilingv (română/engleză) al expoziției realizat de talentatul grafician/designer Valentin Averitai, cu texte semnate de Adina Rențea (curator și organizator), Helen Gørrill (istoric și critic de artă din Marea Britanie) și Toti O’Brien (muzician, scriitor și artist vizual din SUA) va fi distribuit gratuit la vernisaj.

Constantin Severin – Radiografia unei emoţii pure

            „Arta arhetipală e un gest orfic: încearcă să recreeze limbajul originar, prezenţa primordială a lucrurilor”

                                                                                                          Constantin Severin, „Eseuri”

            Ajuns  într-un moment de relevare a concluziilor sale estetice, rezultat al unor cercetări de peste două decenii, materializate într-un număr impresionant de lucrări şi evenimente expoziţionale, în urma cărora a reuşit să-şi confirme sau să-şi restructureze, după caz, parte din ansamblul unui proiect vizual amplu şi deopotrivă riscant prin elitismul pe care acesta în mod deliberat îl presupune, Constantin Severin pictează cu o splendidă şi, totodată, complexă simplitate, cea venită din uitarea de sine!

            Construcțiile sale plastice, al căror accent este pus pe simboluri, atât figurative, cât şi nonfigurative, pe schimbul dintre semnificațiile lor colective și private, cât și pe aproprierea de simboluri și imagini din arta unor maeştrii ai picturii universale, își au originea  în esenţa fiinţei sale, în „sâmburele atemporal, aflat în consonanţă cu muzica sferelor”, aşa cum afirma artistul. Sensul existenţei, într-o metamorfoză a propriei expresii artistice!

            Pentru a scrie un nou limbaj al artei, Constantin Severin se  foloseşte de simboluri, linii, suprafeţe şi spaţii. Un limbaj realizat din concepte, sentimente, culori şi emoţii. Ca o călătorie în timp, pentru a descrie prezentul şi a proiecta viitorul cu simboluri ale trecutului!

            O astfel de călătorie în universul său artistic, ne propune artistul, în acest început de primăvară. „Două decenii sub semnul Expresionismului Arhetipal, 2002-2022”, este titlul expoziţiei găzduite de Muzeul Municipiului Bucureşti, Casa Filipescu-Cesianu, una dintre puținele reședințe aristocratice ale Bucureștilor din La Belle Epoque. Rămasă fidelă proiectului inițial, reședința în care au locuit câteva familii importante din aristocrația românească, precum Iancu Filipescu și Maria Ghica Filipescu, adăposteşte acum unul dintre muzeele importante ale Capitalei.

             Peste 30 de lucrări reprezentative din cele doua cicluri – Expresionsmul Arhetipal şi Quantum Figurative – care au făcut deja istorie în lumea internaţională a artei, constituie nucleul expoziţional.

            Cunoscut în țară și în străinătate, nu numai ca pictor, ci şi ca scriitor, Constantin Severin este fondator și reprezentant al expresionismului arhetipal, un curent artistic extins și apreciat la scară mondială, pe care l-a fondat în Bucovina natală, în anul 2001.

            Despre ce înseamnă expresionismul arhetipal, dezvăluia într-un interviu chiar fondatorul acestuia: „Expresionismul arhetipal îşi găseşte locul între cele două paradigme majore ale artei contemporane, figurativul şi abstractul. El reprezintă o căutare spirituală a rădăcinilor comune aflate dincolo de accidentele tragice ale istoriei. Este o încercare fascinantă de a redescoperi acel Tahiti al memoriei noastre colective prin intermediul formelor şi figurilor exotice ale vieţii noastre interioare.

            Este o artă suspendată între real şi imaginar şi necesită în egală măsură rigoare şi mister, matematică şi lirism, simplitate şi paradox. Conceptul meu de lucru ca artist vizual, expresionismul arhetipal, deşi pare a fi unul nou descrie de fapt o realitate artistică imemorială. Expresionismul arhetipal este într-adevăr un nou concept, dar cu ecouri de substanţă într-o străveche tradiţie de a concepe arta, specifică şi culturilor din trecutul îndepărtat. Culorile tari, deformările şi o sensibilitate specială de a-ţi imagina lumea nu sunt exclusiv prerogativele expresioniştilor moderni.
            Arhetipul este un simbol universal, la fel de netraductibil ca muzica. Câmpurile arhetipale sunt reale, un mister al universului. Cosmosul arhetipal este atemporal; el conţine doar un germene virtual al timpului.
            Cei mai valoroşi artişti români ai tuturor timpurilor, Constantin Brâncuşi, George Apostu, Ion Ţuculescu, Paul Neagu şi Ovidiu Maitec aparţin expresionismului arhetipal, în opinia mea. Prin lansarea acestui concept în arta contemporană am dorit să transmit comunităţii artistice că noi avem încă din cele mai vechi timpuri A TREIA PARADIGMĂ, arta arhetipală, deoarece majoritatea experţilor de artă actuali consideră că avem doar două paradigme majore, figurativul şi abstractul. Arhetipurile au o putere secretă, deoarece au fost folosite în decursul a mii de ani de mari grupuri de populaţii iar acum fac partea din viaţa noastră interioară ascunsă. De aceea ele au un impact emoţional special asupra fiecărei fiinţe umane.”

            Dacă ne întoarcem în timp, şi asta face şi Constantin Severin prin arta sa, vedem că expresionismul este una dintre avangardele artistice și literare ale secolului XX, apărut în Germania, ale cărui prime manifestări au apărut în 1905, dar au căpătat relevanţă după primul război mondial.

            Considerat parte a fovismului și cubismului, înainte de Marele Război, expresionismul încearcă să surprindă subiectivitatea emoțiilor umane, concentrându-se mai puțin pe ceea ce există în realitate și mai mult pe modul în care această realitate se transpune în mintea artistului. Pictorul norvegian Edvard Munch (1873-1944) este considerat părintele expresionismului cu cele 4 versiuni ale picturii sale The Scream, în care poate fi simțită și auzită angoasa existențialistă a personajului pictat.

            Ca o metamorfoză artistică, în definiţia arhetipului, cea mai importantă funcţie a lui, se referă la  generarea semnificației. Astfel, un arhetip are potențialul de a trezi în ființa umană imagini, impulsuri, emoții.  Arhetipurile semnifică universalitatea şi absolutul. Cu aceste concepte, se joacă în opera sa, poetul, scriitorul și pictorul Constantin Severin.

            Cele mai frecvente arhetipuri regăsite în lucrările sale sunt statuetele culturilor primitive, „primordiale”: Gânditorul de la Hamangia, statuetele nubile, în formă de vioară ale culturii Cucuteni, Gumelnița, cărora li se alătură citatul clasic: Las Meninas și Papa Inocențiu al X-lea, ale lui Velasquez, Doamna cu hermină a lui Leonardo da Vinci, Christ mort a lui Andrea Mantegna, Soții Arnolfini a lui Jan van Eyck, sau o reinterpretare a autoportreului pictorului olandez, Vincent Van Gogh, considerat predecesorul curentului expresionist.

            Motive ale artei preistorice de tipul: spirală, cerc, ove, linii, elipse, benzi, simboluri solare sau celeste, semne de alfabet,  verticale, oblice, circulare, concentrice sau în alte posibile combinații, asigurând, prin plasarea lor, simetrie, echilibru, ritmicitate, ridică simbolismul geometric la condiția de artă.

            Păstrând o serie de teme traditionale, pe care le expune într-o formulă nouă, printr-o cromatică bine dozată, contrastantă uneori, artistul creează o paradigma mitică, o întoarcere în timp, în zonele arhetipale ale omenirii şi ale culturii.

            Cu toate acestea, există o anumită constantă, care se lasă recunoscută în opera lui Constantin Severin – individualitatea mesajului pe care pictorul îl transpune pe pânză sau între coperţile atâtor cărţi –  profunzimea vocaţiei sale de a se raporta la propria-i fiinţă.

            Tablourile sale comunică între ele într-un mod inefabil, contribuind la compunerea unui mesaj mai amplu, pe care nici creatorul, probabil, nu a reușit să-l întrevadă, atunci când, înarmat cu  pensula şi paleta de culori, era preocupat sa aducă în câmpul vizibilului, povestea sau naraţiunea mitică, cuprinsă într-un singur tablou.

            Lucrările sale au la bază un demers artistic axat pe utilizarea unor elemente, în construcția cărora, într-un exercițiu asumat, apar motive iconice din repertoriul artei plastice universale, pe care Constantin Severin le reinterpretează, le recompune. Din punct de verde cromatic, artistul exploatează din plin virtuţile unor culori puternice, insistente, cu un  grad de saturație ridicat. Efectul este studiat si garantat. Straturile de culoare se asociază într-un ireproşabil rafinament. Culoarea utilizată în mono- bi- sau tricromii, ca în ceramica pictată a culturilor primordiale, este investită cu forța expresivă a unor sonorități muzicale.

            De câte ori o imagine este redată astfel încât, puterea de reprezentare transcende realul, avem de-a face cu un act creator unic!

             Înzestrat, deopotrivă, cu două mari talente – arta picturii şi arta scrisului –  ambele cunoscute şi recunoscute la nivel internațional, Constantin Severin  e unul dintre artiştii pentru care, „a trăi frumos este prologul oricărei creaţii autentice”.


                                                                                   Adina Renţea

                                                                                       Curator

Adina Renţea are o experienţă de peste 25 de ani în lumea muzeală, în calitate de Director al Muzeului Naţional Cotroceni (2006-2015), Director al Muzeului Casa Ceauşescu (2016, 2018), Director al Pavilionului Muzeul Art Safari (2016-2018) , organizator a 100 de expoziții în România și străinătate, unele realizate în premieră pe nave de război și a numeroase evenimente care promovează cultura românească. În 2018 a organizat expoziția de pictură „Altceva despre Ceaușescu” în cadrul Pavilionului Internațional de Artă – ART SAFARI, iar în 2019 a curatoriat expozițiile „Artă naivă” și „Constantin Brâncuși” la Palatul Parlamentului, atunci când România a preluat președinția Consiliul Uniunii Europene. Autoare a 3 volume și 2 în colaborare, cu numeroase studii publicate în cărți și reviste de specialitate, Adina pregătește deschiderea unui nou muzeu în doar câteva luni. Pentru munca pe o perioadă îndelungată, ea a fost răsplătită cu numeroase premii naționale și internaționale
Tagged , , , | Leave a comment

Toti O’Brien despre „Viețile Pictorilor”


„Viețile…” sunt povestite chiar de pictorii care le-au trăit – douăzeci și cinci de femei și bărbați, toți în același timp celebri și infami (deși în măsură diferită) datorită unui element de ruptură care se găsește în arta lor, în existența lor sau în ambele.
Ei provin din locuri și timpuri disparate din epoca modernă. Istoria și geografia, mediul cultural și natural sunt evocate viu, precis. Confesiunile lor creează o varietate de contexte, deschizând orizontul asupra unui peisaj extrem de vast, complex.
Și totuși, acestea sunt monologuri intime prin excelență. Sau mărturisiri.
Fiecare poveste este exprimată, desigur, din punctul de vedere al finalului existenței. Toți naratorii au trăit și au murit deja. Ei nu vorbesc din parțialitatea acestui moment, a acestei faze, a acestui episod, ci din capătul liniei de sosire, din limen unde dintr-o dată totul converge. Șuvoaiele lor interioare au urgența convulsivă a acelor recapitulări care se presupune că au loc chiar înainte de a trece dincolo – veridicitatea inexorabilă a testamentelor.
Deci, elementul narativ – artiștii își relatează poveștile, completate cu nume, orașe, case, părinți, îndrăgostiți, mentori, poate dealeri de artă, pline cu materiale, pigmenți, pensule și pânze – se „precipită” pe pagină, pătruns de gravitatea momentului, de toate întâmplările îmbibate de sensuri, motive, imbolduri, adunate în cadrul ideal pe care doar privirea ultimă îl oferă.
Acestea sunt narațiuni „simultane”, care permit timpului să fie trăit prin scanarea sa cronologică – prin urmare, au însăși calitatea artei la care se referă, creând o experiență metaliterară a subiectului. Noi, cu alte cuvinte, primim aceste poezii într-un mod vizual, nu numai pentru că sunt pline de imagini și culoare, ci pentru că totul este prezent deodată – îmbrățișat de un cadru flexibil, mișcător – înzestrat cu mare profunzime, unghiuri multiple, perspective care se încrucișează – toate sunt acolo.
De la Pablo Picasso: „Am înțeles că în arta adevărată aproape nu exisă fundal, totul este în prim-plan”.
Această abordare creează un sentiment de imediatețe, conferă versului o calitate tangibilă și un puls puternic, irezistibil. Continuăm să citim, neatinși de intensitatea caleidoscopică înghesuită pe pagină, în timp avântul o face ușoară ca un fulg, iar intuiția o poartă pe aripi.
*
Douăzeci și cinci de povești sunt construite, definite, canalizate de douăzeci și cinci de corpuri a căror singularitate formează, de fiecare dată, nucleul atât al artei, cât și al vieții, făcute inextricabile prin faptul că sunt înrădăcinate, încolțite din aceeași carne și sânge. Pielea și oasele, limfa și respirația, arterele și venele sculptează viața și opera de artă prin același gest.
Ele sculptează și poemele.
De la Jackson Pollock:
„pictura este o operație chirurgicală pe corpul din afara corpului”
Pentru fiecare artist, corpul informează percepția, percepția creează forma de artă. Fiecare viață se topește într-un amestec exploziv cu corpul fizic (oasele sfărâmate ale Fridei, migrenele lui De Chirico, edemul lui Klee, St. Vito al lui Andy Wharol… există măcar vreunul dintre acești artiști care nu a transformat o boală fizică gravă într-un combustibilul ars pe pânza?) cu cadrul perceptiv unic dictat de corp, iar arta a izvorât inevitabil din acea viziune unică, permițându-i să transcende corpul, să fie împărtășită – arta care este cântecul corpului și țipătul său, imnul și bocetul său.
De la Yves Klein:
„opera mea de artă a fost cu adevărat viața mea”
De la Louise Bourgeois:
„Nu sunt ceea ce sunt, sunt ceea ce fac cu mâinile mele”
Deci arta se cântă la unison cu viața. Nu se armonizează. Se acordă pe aceeași frecvență. În loc să fie descrisă, iluminată, explicată sau justificată, arta este respirată, făcută „organică”, prin urmare inevitabilă.
Noi, ca cititori, aderăm la inevitabilitate, la evidența ei cristalină, fără a fi nevoie de analiză – dimpotrivă, printr-un fel de reacție osmotică. De fiecare dată, suntem făcuți să îmbrățișăm sensibilitatea artistului (simțurile artistului), să vedem lumea prin ochii ei, să auzim sunetele, să simțim vibrațiile pe care le simte. Și înțelegem.
Douăzeci și cinci de monologuri la persoana întâi. Identitățile rămân separate, conturul lor este strălucitor și impecabil desenat. Cu toate acestea, povestea este, desigur, una și aceeași, dar nu doar pentru că toți artiștii sunt personajele lui Severin. Nu. Poezia se scufundă atât de adânc în fiecare singularitate, încât se realizează o polifonie. Totuși, povestea este atât multiplă, cât și unică. Există un punct în care identitățile, inclusiv a lui Severin, se dizolvă, iar vocea pe care o auzim este vocea artei în sine – metabolismul ei, alchimia ei, generarea și regenerarea ei. Viața care se povestește este viața artei, al cărei creator este o unealtă, pensulă, pigment – din care fiecare dintre artiștii adunați aici este un gest, un moment, o zi, o oră – o scurtă, dar prodigioasă întruchipare, un singur fir al unei tapiserii vaste, magnifice.

TOTI O’BRIEN este acordeonista italiană cu numele de familie irlandez. S-a născut la Roma, Italia, a crescut în Sicilia și Franța. După ce a făcut turnee în Europa și Brazilia cu teatrul ei itinerant, la începutul anilor ’90, s-a stabilit în Los Angeles, unde își câștigă existența ca artistă independentă, muziciană și dansatoare profesionistă. Prima carte de povestiri a lui O’Brien, „Africa”, a fost publicată în 1990. A fost urmată de o altă colecție de nuvele, „Amintiri inversate”, două cărți ilustrate pentru copii și o colecție de eseuri, „Lanterna Magica”, care adună lucrări alese din colaborarea ei de lungă durată cu ziare și reviste italiene. O’Brien a început să scrie în limba engleză în 2004. De atunci, poezia, ficțiunea și non-ficțiunea ei au fost publicate în sute de reviste și antologii din SUA, Marea Britanie, Irlanda, Canada, India, Australia și peste tot în lume. Cele mai recente apariții ale ei includ The Moth, The Hamilton Stone, The Los Angeles Review of Books și World Literature Today. Este autoarea cărților „Other Maidens” (BlazeVOX, 2020), „An Alphabet of Birds” (Moonrise Press, 2020), „In Her Terms” (Cholla Needles Press, 2021), „Pages of a Broken Diary” (Psky’s Porch, 2022) și „Alter Alter” (Elyssar Press, 2022).
Opera sa a fost nominalizată pentru Best of the Net, Best Small Fiction, Best American Essay, Pushcart și diverse alte premii. Cartea de memorii „Nicotine” a câștigat un premiu pentru proză de non-ficțiune în 2018. Eseul ei „Blur In The Front Line” a câștigat premiul Anthony în 2016. Pe lângă scrisul ei creator, ea contribuie cu articole și recenzii despre artă, muzică, film, literatură și civilizație la mai multe reviste. Ea traduce, de asemenea, poezie și proză din italiană, spaniolă și franceză. Opera de artă multimedia a lui O’Brien a fost expusă în expoziții de grup și personale în Europa și SUA, încă de la începutul anilor ’90. Picturile, sculpturile, colajele și textilele ei au fost prezentate în multe publicații și a realizat coperți de cărți și ilustrații.

(Postfață la cartea de poeme „Viețile Pictorilor”, care va apărea peste câteva zile la editura EIKON din București. Cartea va putea fi procurată de la librăria virtuală a editurii (https://www.librariaeikon.ro/) și va fi lansată miercuri, 30 martie 2022, ora 17, la vernisajul expoziției de pictură „Două decenii sub semnul expresionismului arhetipal”(curator Adina Rențea) de la Muzeul Municipiului București, Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei 151).
Tagged , | Leave a comment

Helen Gørrill about the art of Constantin Severin


„ And perhaps Constantin Severin’s works will indeed open that crucial dialogue – between our past – present, – and future. ”

The impact of a true work of art – a famous artist once told me – is that one is compelled to re-evaluate the very art history that preceded it.  Indeed, the impact of Constantin Severin’s work is such that strands of paint thread together in an unsettled calmness, daubs of colour lace and twirl into a language I yearn to understand.  “Everyone wants to understand art”, Picasso once said. “Why not try to understand the songs of a bird?Why does one love the night, flowers, everything around one, without trying to understand them? But in the case of a painting people feel they have to understand”.

An accomplished author, Severin’s works are reversed ekphrastic compositions. They are poems made from paint: it’s clear to see rhythms of composition, verses of texture, and stanzas of juxtaposed colour infiltrating each and every canvas. Like listening to birdsong, one cannot help but seek to contemplate the original paintings referenced by Severin’s undefinable works of art. Neither abstract, nor figurative, the works resist categorisation – as humans we seek to contain, to categorise, to pigeon-hole. The beauty of works that refuse categorisation such as Severin’s paintings, is that they vibrate with tension.This isn’t the tension of a pointillist painting, shimmering before our eyes – but rather the suspense of not quite knowing what is going to happen next. These works are mysterious, crammed with the hidden symbolism one might expect to see in prehistoric monuments, a tarot deck perhaps, runes carved into jagged rocks, fragments of our Greek and Roman empires that run through each and every one of our veins.

I’m reminded of the thrilling adventures of the Da Vinci Code – hidden hieroglyphs and secret codes of the deep, dark past -yet, this is a language that is all so very familiar. It is perhaps the universal language of both our ancestors, and our great-great-grandchildren. And if one tries to read a painting which is written in a language one cannot understand, we must return to reconsider the impact of the original works referenced by Severin: the head of John the Baptist fresh from the knife; Leonardo’s cradled lamb, the soft curves of the reflected reclining Venus, and the fateful tortured gaze of Vincent. And I cannot help but find myself re-evaluating the very art history that preceded Severin’s work and that which he very deliberately references.

Arguably the most important theoretical essay written to date, Roland Barthes penned ‘Death of the Author’ in 1967.  Barthes vehemently opposes the view that authors consciously create masterpieces. He maintains that authors such as Racine and Balzac often reproduce emotional patterns about which they have no conscious knowledge. Perhaps Severin’s works are similarly penned – painted – coded. Barthes argues that we cannot know who speaks to us through works of art.  He urges us not to view a work of art as a kind of secular version of a sacred text, where the ‘Artist’ is a God who has imbued the text with a single meaning. Instead, the work of art becomes a place where many previous works of art ‘blend and clash’, a host of influences and allusions and quotations. I am mindful of Barthes’ eponymous text as I read the lines of Severin’s painted compositions. I think about automatic writing, about subconscious agencies, about the conscious (or subconscious) intention of the painter.

Perhaps, I concede, the beauty of these works is that they will come to have even greater significance in many years to come, when the language they speak comes to be understood by new generations in the world we currently carve. As we speak, painters across the world create the art history of our future, threading together the essence of what it means to be human through the one thing that binds us together in humanity.And perhaps Constantin Severin’s works will indeed open that crucial dialogue – between our past – present, – and future.

Helen Gørrill

Helen Gørrill holds a PhD in contemporary painting theory which was co-supervised by the Royal College of Art. She is currently in a three-book deal with Bloomsbury Academic Press (London & New York): firstly, Women Can’t Paint: Gender, the Glass Ceiling and Values in Contemporary Art (2020); secondly, her second monograph for Bloomsbury, War Paint: Gender Inequality in the Virtual Artworld; and thirdly, Wife, Witch, Whore: Essential Conversations about Gender, Art and Culture. Helen has also been invited to contribute to a new project with Phaidon (New York), and Routledge’s new International Handbook of Heritage and Gender. Helen’s artwork is digitally archived by the Elizabeth Sackler Center for Feminist Art at the Brooklyn Museum in New York. Helen currently lectures in Critical and Contextual Studies for contemporary art practice at Duncan of Jordanstone College of Art & Design (DJCAD), Scotland’s leading art school.

Tagged | Leave a comment

The Librarian of Hell


                                              The Librarian of Hell

                                                         Novel

                                                                    by Constantin Severin

                                               English version by Constantin Severin

                              Motto: “Double is the birth of mortal things, double their death…’’                     (Empedocles of Agrigento)

     I. Fold

      No story can be told without the risk of crushing the real in an island of words, petrified in the stomach of the cosmos. An island skinned alive of memory, disappeared under the cover of waters invaded by excremental matter, chimeras and a twilight light, an island that passes, with its immense dowry of the invisible, from one woman’s body to another, is born of them and gives birth to them in aeternum. An island floating between imagination and mystery, without a place-pure memory, gaze, nothingness.

      When he thought he had identified the myth he needed to find himself, the existence of Mario Milič, through whose mind the above thoughts passed, was shaken by a terrible event. It had just been discovered in the archives of the Dominican Monastery in Dubrovnik that an ancestor of him was from the island of Ada Kaleh, which he had recently read in the newspapers that it had sunk to build a hydroelectric power plant, as the heads of the two neighboring states involved in this project decided, Tito and Ceaușescu. As I write, the island of Ada Kaleh disappears under the waters of the Danube. I write and see the words taken by the whirlpools, sprinkled with rose petals and swallow’s nests. I can hear my face broken into thousands of tuning forks, vibrating in the place that has become nothingness. I smell my hands, in which old events, shadows of frightened rabbits and hookah aromas have taken refuge. I taste the memories of my childhood, detached from the ghostly fabric of the foamy alleys, taken by the waves. I felt my wounds, caused by the intersection of muddy words with the hot ashes of the screams of the islanders, overwhelmed with pain and melancholy ie ie ie … The sky itself has a wound the size and shape of the island, which is reflected in every detail in the sky of letters and dusty memory. Any sunken island can be found in the music of the universe.

Editor at the local radio station, Mario is a withdrawn and shy man, 45 years old, tall and slender, with black eyes and an oval face, perhaps a little too elongated, as in

portraits of  El Greco. He had already become accustomed to being considered a disoriented intellectual, bewildered, dizzy by the obstacles of social life, he himself reproached himself for going the wrong way, he had become too intellectualized, his feelings were more concepts, not felt experiences, that probably needed a shock to reconnect his heart to his mind. Especially since, after years of feverish readings, he began to be more and more convinced that the whole life is one thing, which has infinite faces, e pluribus unum, and such an inner dismemberment obscured his creativity.

     The one who had found his family tree in the Dominican monks’ warehouses was his good friend and clergyman, the priest Milan Lapad, from the Velike Gospe Catholic Cathedral in the old fortress town. Just a few days later, on the morning of February 22, 1972, his office phone rang for a long time, Milan invited him to his house after 7 pm, as if his voice had changed a little, an almost imperceptible tremor changes his familiar tone. His office reminds by style and selection of things, from paintings to writing tools, of the famous camerino in Renaissance Venice, the office is located in front of a walnut shelf with two huge shelves, full of rare objects, the above is a celestial globe, astronomical instruments, an old book, and below is a sundial, a terrestrial globe, a square and a compass, a lute, and two other books, one by Cornelius Agrippa, open to his favorite quote, any science is included in music, and another by Johan Walter, closed, calfskin, cherry. But there was no mirror in the whole house, since he was a child he panicked when he saw his face in the mirror, as if he felt himself sinking into another universe, began to tremble and become very pale, his skin began to look like an old palimpsest . That’s why he couldn’t even shave himself, he had shaved his beard when he went to the barber shop, from time to time, to fix or cut his hair, and he used to put a black armband over his eyes.

     -I will have the destiny of Caravaggio, from his last years of life. I called you to reverse the roles a little, now you will be my clergyman.

     Milan’s face resonates perfectly with the interior of his home, a light of the end of the world fills them both, the veins in his temple vibrate, the eyes of extinguished embers seem to flow into another reality. Both were fascinated, for several years, by the work and life of the Italian painter Caravaggio, by the expressiveness and drama of his canvases. It was only recently beginning to be recognized, at its true value, after about 300 years of silence. Milan had moved on, asking his superiors to second him for a few months in Rome, Naples, and Messina, where he rummaged through libraries and talked with art experts to try to unravel some of Caravaggio’s biographical mysteries, especially in last years, between 1608-1610, after fleeing Malta, when he felt permanently hunted by paid killers.

      – I don’t understand, do you feel followed?

      – Not only do I feel followed, last night the first confrontation already took place. I was in front of the Sponza Palace, when I noticed that I was being followed by two individuals dressed in black, with hats pulled close to the eyebrows, luckily I realized immediately that I was only about 50 meters from the house of another friend, Sabo Kalić and, as I was pressing the doorknob of his solid wood door with one breath, one of the two threw a knife, which crashed, noisily, a few inches from my left ear.

       Mario freezes Cornelius Agrippa’s book in his left hand as he carries a glass of cold water in his other hand. The fatigue accumulated last night, when his one-year-old daughter, Dragica, had cried almost continuously due to indigestion, was now getting worse. His eyelids trembled slightly, the last traces of color dripping from his face, the confused gaze shattered into emptiness.

      – But what did you do, Milan?

      – I read a book, that’s what I did, the same book that Caravaggio browsed, during the period when he painted in Malta, in 1608, “The Beheading of St. John the Baptist” and the portrait of the Grand Master Alof de Wignacourt, who invited him to the island. In the first hours after the terrible meeting, I did not understand at all what was happening, but gradually things began to connect in my mind, although so troubled. Don’t look at me so surprised, I’m not talking nonsense, I’ll explain everything to you. One month ago, I borrowed a book and a manuscript from the Dominican Monastery, from a donation of 25 rare books and manuscripts made three years ago by an Italian refugee from the island of Ada Kaleh, who later left for Australia, as far as the librarian knew. The Italian has been a friend for many years with the abbot of the monastery, Father Dominko, who had not even been able to consult them until then. When I got home I started reading the manuscript, it was the diary of a lesser known poet, Emilia Lanier, born Bassano, from a family of court musicians in Venice, who later emigrated to London, where she also worked on the staging of plays of Shakespeare. I thought I caught God by the leg when, after about 50 pages of reading, I learned that Emilia (a hot-eyed, olive-skinned brunette who had become a famous courtesan in London, the mistress of Lord Hunsdon, the owner of the theater Lord Chamberlan’s Men, a man 50 years older than her…) has been both Shakespeare’s and Caravaggio’s girlfriend for a short time, just a few weeks, in Naples in 1609. She came in the city of the canzonetta to solve problems related to a legacy, and the British playwright had asked the “Black Lady” from his sonnets to hand over a letter to the great artist, whom he greatly admired. I flipped through the pages of the love story between Emilia and Caravaggio, most struck by the confession he made to her after a night spent together: while sketching in the office of the Grand Master of the Order of Malta, Alof de Wignacourt, who was posing in armor and with his favorite straw beside him, he was captivated by an incunabula tied with suede, which he later stole for a few days, just to read. He had also been admitted to the Order for a short time, he was happy and optimistic, thinking  he had a good chance that, from now on, the Pope would prescribe the files in which he had been involved in Rome, but he was surprised by Alof while trying to put the book in its place, and from that moment the ordeal began … After confessing that he had read that old book, an incunabula in Latin, the Grand Master ordered his arrest, sent under escort in the tower of the condemned from the fortress, in the highest cell, then in the official version an incident with the knight of Montmorency was staged, and he was prepared to be hanged. However, he soon managed to escape in one night, with a rope, helped by some Italians from the guard corps, paid royally by the shipowner Gennaro Ruocco, from Naples, who had a house in Valletta. From him he learned that he had read a forbidden book, an incunabula passed down for nearly two hundred years from one Grand Master to another, and whoever else had seized it had to pay with his life. It was one of the Order’s best-kept secrets. After reading the strange story in amazement, I felt like a finite man, because I immediately realized that I had had the great misfortune to choose even the cursed book from the deposits of the Dominican Monastery. However, I still had a glimmer of hope, I thought that Father Dominko, whom I knew was also part of the Order of Malta, would not soon find out that I had read that incunabula, which he had neglected until then, for reasons beyond my control. I was wrong, when I returned it to the librarian, excited and with a face dominated by an ominous jerk, he told me that the abbot had already asked for the list of books borrowed in recent weeks.

      – I can’t imagine you can pay with your life to read a book, maybe you’re wrong. And why do you refrain from telling me the title and the author?

      – I do not want you to become a target, I can only tell you that I am convinced that that incunabula offers you the art of entering, in certain privileged moments, in a state of grace in which you practically identify with God. This means, among other things, that you have access to all knowledge, but when you recover from that state above all, which does not last more than a few hours, you do not remember anything of what you experienced, with the whole being. I didn’t even have time to delve into these mysteries, there are probably initiates who know what to do so as not to lose that memory of paradise.

       – Is it complicated to get into such a state?

       – You must strictly observe a certain ritual, it all starts with a meditation in a secluded place, where you first cleanse your heart and soul of all worldly thoughts. Sit facing east, imagine that the soul separates from the body, gradually feel you begin to leave the physical world, and your mind unites with that of God, but this becomes possible only after you have correctly pronounced the Glorious Name, consisting of four letters. Through the permutations of the five sacred vowels, A, E, I, O, U and the consonants Y, H and V, the Name of God, which must be uttered during this initiation, becomes a true table, with 150 variants. All must be pronounced, in a well-established order, making certain movements of the head, and between each pair of letters you breathe deeply, twice, everything is done in a perfect synchronization of thought, sound and gesture.

       The old clock with the pendulum, embedded in a tall box made of rosewood, on which is written Tempus Fugit, in Gothic characters, strikes 8 pm, Mario and Milan stand motionless, staring blankly, the seagulls intertwining their trajectories in front of the window with yellow curtains. Milan opens a drawer, from which he pulls out a “Magnum” revolver, on his pipe the last rays of dusk are suddenly reflected.

      – I bought it from an Albanian dealer with 300 marks. I also signed a note, which clearly states that it was my desire to shoot me.

      – What if you’re wrong, Milan? This story seems too hallucinatory to me to be true, maybe it’s mostly just a fabrication of your mind. Secondly, you know me well, I couldn’t pull the trigger, you were wrong in choosing me, you just know that I can barely cope with my own fantasies and weaknesses, sometimes I float like a shadow over the rush of life.

      – I am not mistaken, unfortunately, when I entered those states, of which I told you, I understood very well that I will have to pay with my life for that curiosity which offered me moments comparable to those of the gods and more I also know you’re going to pull the trigger tonight. I am not Caravaggio, a famous swordsman, I cannot fight a few rags at once, and the tension of this permanent harassment would be greater than the thought of death, with which I have already become accustomed, and I am not at all afraid of what will follow. Now I know that death is just a transition to another universe.

      – I’m still not convinced, apart from the deceptive words, do you have any proof that you experienced that communion with God?

      – I have only one material proof, which I wanted to give you. You know my passion for alchemy, in those privileged moments I tried to read interesting books published in the future and, among other things, I was fascinated by the poem ” The Alchemical City”, which will be published by a Romanian writer, only in 2003. I copied it in its entirety, here are the pages, but I forgot to mention the author’s name then.

      – But it is written in an unknown language, probably Romanian, how can you say that it impressed you, if you didn’t know the language?

      – As your mind unites with God’s, you understand all languages. Then you realize that truth is an art inaccessible to the common man.

Tagged , | Leave a comment

Orașul Somnambulilor/City of Sleepwalkers


Orașul Somnambulilor (fragmente)

Roman de Constantin Severin

     -Tu ai o gândire șamanică și chiar orfică, pe care eu, ca om de știință, nu o împărtășesc întru totul, dar trebuie să recunosc că universul e atât de complex și de halucinant încât totul este posibil. Stranie și terifiantă a fost și întâmplarea care mi-a adus primul prieten adevărat în Nashville, pe Daniel Richmond, profesor de medicină cognitivă la Universitatea Vanderbilt. În acea perioadă studiam un caz de somnambulism la un student eminent de 20 de ani, Mark Casto, de la aceeași universitate renumită, care locuia împreună cu mama sa într-un apartament cu trei camere dintr-o veche clădire de pe Charlotte Avenue. Tatăl său era șofer de TIR și își ispășea o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru trafic de cocaină (fusese recrutat la un cazinou din Las Vegas, de către membrii unei rețele mexicano-cubaneze) la penitenciarul de maximă securitate Riverbend, din apropierea orașului. Am obținut permisiunea mamei sale, asistenta medicală Diane Castro, să vin într-o noapte acasă la ei, ca să-l pot studia pe tânăr „în acțiune” pentru a încerca apoi să găsesc o soluție de tratament și de control al situației. Eu stăteam într-un fotoliu pe holul de la intrare și la o oră după ce tânărul a adormit am intrat în alertă, începeau să se audă zgomote la el în cameră, apoi a deschis ușa și s-a îndreptat în transă spre ieșire cu ochii neguroși, a mers în parcare și a scos din buzunar cheile de la mașina pe care a pornit-o în scurt timp, am urcat și eu repede în mașina mea și am început să-l urmăresc, conducea cu o siguranță surprinzătoare, era o noapte înstelată de mai și luminile orașului pulsau ca într-un film SF, după douăzeci de minute a oprit în fața unei case stil Queen Anne cu o fațadă cu patru coloane dorice, ferestrele erau încă luminate la două noaptea, Mark a apăsat soneria, eu eram deja în spatele său, după câteva minute a deschis ușa din lemn masiv un bărbat înalt și chipeș, de circa 40 de ani, studentul somnambul a scos la repezeală din buzunarul de la pijama un briceag cu o lamă ascuțită care s-a deschis automat și a încercat să-l înfigă în stomacul bărbatului care tocmai îi spusese numele, extrem de contrariat de neașteptata vizită, am reușit amândoi să-l imobilizăm în câteva secunde, contactul dur cu noi l-a făcut să se trezească, era complet derutat, nu știa ce se întâmplă, ce a făcut și căuta acolo, „Domnule profesor, de ce m-ați invitat din nou la dumneavoastră, doriți să continuăm discuția despre analiza psihologică în romanele lui Dostoievski?” Am aflat ulterior că Daniel Richmond invitase la el acasă, cu trei seri în urmă, șapte studenți preferați, la o discuție despre multiplele aspecte psihologice din romanele lui Dostoievski și la un grătar stropit cu vin „Belle Meade” în foișorul din grădină, iar pacientul meu vorbise cu mult patos despre drama lui Raskolnikov din romanul „Crimă și Pedeapsă”, încheindu-și pledoaria astfel: „Uneori și eu simt că sunt un altul pentru mine însumi, sinele meu cu două fețe e oscilant, indecis, conflictual și confuz, aflat mereu pe buza prăpastiei, la marginea conștiinței și a memoriei”. L-am dus pe Mark acasă cu mașina mea, era extrem de extenuat și a dormit tun toată noaptea, iar a doua zi am decis să-i povestesc tot ce s-a întâmplat, a fost atât de uimit și de îngrozit, chipul său căpătase o culoare verzuie, plângea în hohote și nu a mai fost în stare să facă nimic în acea zi, părea un uomo finito (un om sfârșit, în italiană). A fost singurul caz în care nu am mai fost nevoit să prescriu medicamente, după această întâmplare nu știu ce misterioasă modificare a suferit psihicul său, încât nu a mai avut niciodată crize de parasomnie. După ce a absolvit facultatea magna cum laude, la câțiva ani Mark Castro a scris și o carte, „La marginea conștiinței și a memoriei”, care a devenit un best-seller în SUA. Am petrecut clipe minunate cu Daniel Richmond, am vizitat împreună Frist Art Museum, ne-am plimbat noaptea pe strada Broadway, luminată ca o constelație și plină de cafenele deschise în clădiri istorice sau cocoțate pe acoperișuri, am admirat lacul  cu gâște sălbatice din Centennial Park și am servit prânzul în paradisul gurmanzilor, „Assembly Food Hall”, am vizitat casa lui Johnny Cash și „Country Music Hall of Fame” și am băut șampanie în vaporașele „Pontoon Saloon”, am fost la câteva meciuri ale echipei de fotbal „Titans” și am ascultat muzică country la „Grand Ole Opry”, ne-am plimbat cu calul prin pădurea de lângă „Percy Priest Lake” și am ciocnit un pahar cu vin în câteva vinării faimoase, ne-am urcat în „Party Bus Music” și în „Pedal Tavern” și am râs în hohote cu studenții săi, am văzut câteva piese de teatru la „Belcourt Theatre” și, în special, am mers la câteva show-uri muzicale în renumita sală de spectacole „Ryman Auditorium”, în care bate de peste un secol inima „Orașului Muzicii”, o sală imensă cu o arhitectură atemporală, pe a cărei scenă sacră au avut momente de neuitat și încărcate de emoție Orchestra din Viena condusă de Edward Strauss, Baletul Imperial Rus, Charlie Chaplin, Enrico Caruso, Katharine Hepburn, Mae West, Elvis Presley, Johnny Cash, Louis Armstrong, Charley Pride, The Birds, Neal Diamond și mulți alții. Am avut și un început de poveste de dragoste cu colega mea, Laura Hamilton, absolventă a Universității Vanderbilt și specializată în sănătate mentală, o brunetă frumoasă de o vioiciune molipsitoare, o fată care surâde așa cum respiră, natural, strălucitor și neîncetat, dar totul s-a rezumat la câteva ieșiri în oraș, o cină romantică și bucuria produsă de un show reușit susținut la „Ryman Auditorium” de Miley Cyrus, o cântăreață, compozitoare și actriță născută în 1992, în Nashville. Noua mea prietenă nu a putut să se despartă de vechiul ei iubit, un cunoscut avocat din oraș. A fost al doilea mare eșec în dragoste, după întâmplarea din adolescență cu Marit Rassmusen, zile în șir am avut senzația că orașul e paralizat, doar lumina părea să se miște printre clădirile fantomatice și îmi înfloreau în gânduri cuvintele tatălui meu, „Sentimentalismul e o formă de oboseală, o pierdere de sânge din corpul eteric”.

     În Nashville am învățat să fac dragoste cu invizibilul. Totul a pornit de la cazurile tot mai rare de parasomnie din oraș, în acea perioadă aveam doar 7-8 pacienți sub observație la o populație de aproape 700.000 de locuitori. Ca să devin și eu un psiholog eficient al clinicii, șefii m-au invitat să mă ocup de o parte dintre pacienții înscriși la terapia de cuplu. M-a interesat în special un cuplu mai puțin obișnuit, Thaina și Gustave Moreau, imigranți din localitatea San Lorenzo din Paraguay, situat în apropierea capitalei Asunción. Gustave era profesor de franceză la un colegiu, un bărbat de 45 de ani înalt și osos, cu părul castaniu, favoriți lungi și ochii negri și vioi, buzele puțin asimetrice, iar Thaina avea 27 de ani și era indiancă guarani, o femeie micuță cu părul lung, negru, împletit într-o coadă groasă pe care o purta în dreptul inimii, un chip ovoidal cu pomeții obrajilor lați și ochii ca niște fante înguste cu irizări violet, bucătăreasă la „Redneck Riviera”. Dialogul cu Thaina a început să devină treptat pentru amândoi un fel de spovedanie, o simțeam ca pe o străveche entitate protectoare și mă lăsam vrăjit de cuvintele și de privirile ei limpezi izvorâte parcă dintr-o altă lume, ne-am înșirat poveștile și le-am împletit într-o coadă groasă de trăiri retrospective, iar ea a fost impresionată că încă mai sufeream enorm după despărțirea de Laura. „Te voi învăța să faci dragoste cu invizibilul, vei intra într-o comuniune extrem de intimă și de vie cu Laura, după ce ea va adormi noaptea. Dar această proiecție astrală va fi posibilă doar dacă în scurta voastră relație ea a fost îndrăgostită în taină de tine”, mi-a șoptit într-o zi, cu ochii închiși, în timp ce-și mângâia coada încolăcită în jurul inimii. Mi-a oferit o poțiune dintr-un amestec de plante și ciuperci amazoniene, apoi m-a învățat o invocație în limba guarani, în care era inclus și numele femeii pe care o iubeam. Am stat în acea seară cu mult după miezul nopții, apoi am înghițit o linguriță din licoarea primită de la Thaina și am repetat în gând de trei ori invocația magică, cu fața îndreptată spre sud. Eram așezat gol sub pătura albă din lână de Angora, cu capul pe o pernă mare umplută cu puf de gâscă și peste zece minute am simțit cum pătura se umflă lângă mine și ia forma unei entități invizibile și pulsatorii, geamurile de la ferestre vibrau ușor, am atins dublul astral al Laurei care emana o căldură plăcută, mi s-a părut că îmi pătrunde în nările dilatate și parfumul ei favorit, „White Diamonds”, cu note rafinate de crini, trandafiri, iasomie, lemn de santal, tuberoze, portocale, patchouli și chihlimbar senzual, trupul  Laurei părea alcătuit dintr-un fel de aer comprimat și era mai ușor ca un fulg de nea, am început să mângâi ființa mută de lângă mine, îmi alunecau mâinile pe curbele cunoscute ale chipului, gâtului, sânilor mici și tari, coapsele lungi, tălpile fierbinți, am sărutat-o și am pătruns pentru prima oară în locul pe care îl visam în reveriile mele nocturne în care începusem să mă masturbez din nou, ca în copilărie și adolescență, am plâns și am țipat de plăcere, era o comuniune completă și complexă între două corpuri și două suflete atemporale, spațiul nu mai era decât un balon de săpun pe care îl traversam cu viteza luminii, practic eram o  lumină călătorind în lumină, eram amândoi un vis extrem de viu și de intens al luminii, o ploaie de stele biciuind două suflete gemene. După câteva astfel de întâlniri care îmi cutremurau ființa și spiritul am început să văd invizibilul, făptura imponderabilă și translucidă pe care o strângeam în brațe devenise o zână transfigurată, de culoare portocaliu-aurie, nu mă mai săturam să-i privesc în transă fiecare trăsătură, fiecare părticică a trupului iubit pe care îl furam și îl atrăgeam lângă mine, noapte de noapte, cu străvechea invocație guarani. Dar strania poveste de dragoste nu a durat decât câteva luni, ea mă transformase din temelii, ziua abia mă mai puteam ține pe picioare, eram atât de scufundat în mine încât nu mai percepeam cu acuitate emoțiile și întâmplările cotidiene, conștiința îmi era invadată de imaginație și credeam mai mult în fantasme decât în lucruri palpabile, am realizat că beția imaginației te consumă, te simți secătuit fizic și sufletește, aveam un comportament bâlbâit, nesigur, oscilant și momente de salturi în timp, uneori câteva ore treceau în câteva clipe. Poate nu aș fi întrerupt atât de repede relația cu dublul astral al Laurei, dacă nu aș fi văzut că era și ea la fel de sfârșită, iar sentimentul de vinovăție mă apăsa tot mai mult, aducându-mă la marginea abisului și a disperării.

Tagged , , | Leave a comment

A review in „World Literature Today” for one of my books


Many thanks to the writer Andrew Singer, director of Trafika Europe magazine and radio, who published an amazing review in the prestigious international literary magazine, „World Literature Today” to my bilingual book of poetry, Romanian/English „The Cities of Giorgio de Chirico” published this year by Cyberwit, India. The English version belongs to me and to the young American writer, Slim FitzGerald. „World Literature Today” is the best literary magazine in the world, which is awarding Neustadt International Literary Prize, the so-called „the American Nobel”.

ROMANIAN ARTIST Constantin Severin’s latest volume of poetry is a gentle gift. Thematically, and in terms of the fineness of language here, this volume continues the poet’s startling and beautiful career of finding and caressing the essences of our human existence with words.

Stylistically, these are poems in an easy harness, hovering, confidently bearing frailties in the wider spiritual context of experience that renders them whole. For the multiple poems here that employ a sort of “chorus” (i.e., shorter repeated parts with an alternate rhythm), it is often just one stark line of poetry repeated verbatim, or modulating slightly, that carries this effect. In other poems, the repetition of key words throughout gives them a lulling constancy, like gentle incantations.

These are elder works, much more than what we’ve seen from Severin previously (“death will come and the wheat will sprout without my gaze”; “the old man is looking for the bird-soul”). We find solace in simple recognition of present circumstances writ large in these pages (“in the global village there is total transparency / we love and die in a glass cage”). Too, there remains in these poems the imprint of the very local, as in the poem “Ta Twam Asi” (“when I was young my country grandmother used to sew / owl claws to my cuffs”). And there is ample earned wisdom here (“only now do I understand that the invisible / is stronger than the visible”).

Severin’s renown as a visual artist is present notably in the title poem, “The Cities of Giorgio de Chirico,” paying tribute to this metaphysical-surrealist Italian painter of a century ago, whose haunted, haunting canvases of empty streets and piazzas may find echo today in the lockdown in which the poet has written these poems. All dated in the range April through June 2020, these are poems set down at the height of the Covid-19 pandemic’s first wave (“I met you when the world was a huge resuscitation room / and anxiety and despair connected us to the same oxygen tube”). And there are exquisite effects when the poet’s visual and auditory senses seem to fuse, always uplifting the despair (“night butterflies fluttering eyes watching the collapse / (. . .) night butterflies small sarcophagi of freedom”).

All in all, this is a floating, sublime short collection of bilingual verse—a fine, skillful stand-alone volume exhorting us to sit, slowly absorb the light, and simply be. Thank you, Mr. Severin, for these moments of gentle clarity, of grace within.

Andrew Singer
Trafika Europe

https://www.worldliteraturetoday.org/2021/autumn/cities-giorgio-de-chirico-orasele-lui-giorgio-de-chirico-constantin-severin

Tagged , , , , | Leave a comment

„Wall and Neutrino. The Poet in New York”


     I am very happy to share with you one of the most important events in my life as a writer: my book of selected poems, „Wall and Neutrino. The Poet in New York”,  written between 1980-2000 was recently published in English version by the prestigious Cervena Barva Press, founded in 2005 by the American poet, Gloria Mindock, Poet Laureate in Somerville, Massachusetts, USA. The book has an amazing foreword signed by the Italian poet Manrico Murzi, the disciple and friend of Giuseppe Ungaretti and an afterword/blurb on the back-cover written by the American poet Andrew Singer, director of Trafika Europe magazine and radio (Europe’s literary radio station). The translators of my first book of selected poems in English are Liviu Martinescu, Dan Nicolae Popescu and Adrian Oproiu.

     Warm thanks to Gloria Mindock, publishing a book of poetry in these tragic times for mankind is both a sacrifice and a victory of light against darkness.

     „All of Constantin Severin’s work which I’ve seen proceeds from a single steady universal pulse – his poetry and fiction, his editing, his artwork and his organizing. It’s as if he’d simply alighted and settled somewhere slightly above and askew from this world, colonized that spot, and begun processing reality and producing art in this sublime frame ever since – like an own industry; like a small steady sun. In its steady universality, grounded in a strong particular European lineage, Constantin has managed to produce a body of work – and chiefly I am speaking of his poetry here, although it may also be true of his painting – which is somehow also unmarked, by which I mean both that it is unsullied, and also without jagged edges on which to snag. It is often the jagged edges by which one becomes acquainted with work of sometimes lesser or flashier poets. Thus, it becomes somehow easy to overlook Constantin’s body of work, in our crush of days – to miss its significant achievement. I believe history will be kind to Constantin Severin in this regard. His work is like a beautiful species of animal or plant which exists regardless of our noticing. It is a natural fount of clear coherent poetic output simply flowing, unselfishly and whole. His is a tree of ripened aesthetic fruit, ready to nourish us unstintingly in delight and recognition – if only we happen upon it. Here it is.”

Andrew Singer
Trafika Europe

The book can be ordered on Amazon:https://www.amazon.com/Wall…/dp/1950063445/ref=sr_1_1…or directly from the publisher Cervena Barva Press:http://www.thelostbookshelf.com/

     Sunt foarte fericit să vă împărtășesc unul dintre cele mai importante evenimente din viața mea de scriitor: cartea de poeme alese, „Zid Și Neutrino. Poetul în New York”, scrisă în anii 1980-2000, a fost publicată recent de prestigioasa editură Cervena Barva Press, înființată în anul 2005 de poeta americană Gloria Mindock, Poet Laureat în Somerville, Massachusetts, SUA. Cartea are o impresionantă prefață semnată de poetul italian Manrico Murzi, discipolul și prietenul lui Giuseppe Ungaretti și o postfață/scurtă prezentare pe coperta din spate scrisă de poetul american Andrew Singer, directorul revistei și postului de radio Trafika Europe (postul de radio literar al Europei). Traducătorii primei mele cărți de poeme alese în limba engleză sunt Liviu Martinescu, Dan Nicolae Popescu și Adrian Oproiu.

     Calde mulțumiri Gloriei Mindock, a publica o carte de poezie în aceste vremuri tragice pentru omenire este atât un sacrificiu cât și o victorie a luminii împotriva întunericului.

     „Toate lucrările lui Constantin Severin pe care le-am văzut provin dintr-un unic puls universal constant – poezia și ficțiunea sa, montajul său, lucrările sale de artă și organizarea sa. De parcă ar fi coborât din această lume și s-ar fi instalat undeva ușor deasupra și pieziș, ar fi colonizat acel loc și ar fi început să proceseze realitatea și să producă de atunci artă în acest cadru sublim- ca o industrie proprie; ca un mic soare peren. În universalitatea sa constantă, întemeiată pe o puternică descendență europeană, Constantin a reușit să producă un corp de lucrări – și în principal vorbesc aici despre poezia sa, deși acest lucru poate fi adevărat și pentru pictura sa – care este cumva și nemarcat, adică vreau să spun că este atât de neatins, cât și fără margini zimțate pe care să se prindă. Cel mai adesea marginile zimțate sunt cele prin care cineva face cunoștință cu opera unor poeți uneori mai mici sau mai strălucitori. Astfel, devine cumva ușor să treci cu vederea corpusul muncii lui Constantin, în zilele noastre care te strivesc- să pierzi din vedere realizarea semnificativă a acestuia. Cred că istoria va fi binevoitoare cu Constantin Severin în această privință. Opera sa este ca o specie frumoasă de animale sau plante care există indiferent de observația noastră. Este un izvor natural de producție poetică coerent și clar care curge pur și simplu, în mod altruist și în întregime. Un veritabil copac de fructe estetice coapte, gata să ne hrănească neîncetat în încântare și recunoaștere – dacă din întâmplare ne-am întâlnit cu el. Aceasta e creația sa.”

Andrew Singer

Trafika Europe

Tagged , , , | Leave a comment

„The Cities of Giorgio de Chirico”


      I’m thrilled to announce that my new book of poems, „The Cities of Giorgio de Chirico”, written in 2020, was recently published in a bilingual edition, Romanian/English, by one of the most known poetry publishers in India, CYBERWIT, founded in 2002 by the poet Dr. Karunesh Kumar Agarwal. The English version belongs to Constantin Severin and to Slim FitzGerald, a young writer from USA.

     The book has a blurb signed on the back-cover by the great American writer, Norman Lock:

     „Constantin Severin’s poems belonging to the poetry collection  ’’The Cities of Giorgio de Chirico” are marvelous. I respond with my own blood and half-forgotten memories to his visceral accounts of a world undergoing dissolution, a change far beyond the ordinary and for which words cannot suffice and yet, miraculously, they do in his poems. I am taken most of all with the evocations of an older Romania, which existed in myths and in the mythic visitations of hummingbird, lilac, and butterflies and grandparents. There is about the suite a quality of legend, something ancient and I believe that Severin and the translator Slim FitzGerald have succeeded in capturing the ancient mind that lies beneath the body bags, the plague beneath the Corona virus.”

     Am plăcerea să vă anunț că noua mea carte de poeme, „Orașele lui Giorgio de Chirico”, scrisă în anul 2020, a fost publicată recent într-e ediție bilingvă română/engleză, de una dintre cele mai cunoscute edituri de poezie din India, CYBERWIT, înființată în anul 2002 de poetul Dr. Karunesh Kumar Agarwal. Versiunea în limba engleză a poemelor a fost realizată de Constantin Severin și Slim FitzGerald, o tânără scriitoare din SUA.

     Cartea are o scurtă prezentare pe coperta din spate semnată de marele scriitor american, Norman Lock:

     „ Poemele lui Constantin Severin aparținând colecției „Orașele lui Giorgio de Chirico” sunt minunate. Răspund cu propriul meu sânge și cu amintiri pe jumătate uitate la relatările sale viscerale despre o lume aflată în disoluție, într-o schimbare mult dincolo de obișnuit și pentru care cuvintele nu pot fi suficiente și totuși, în mod miraculos, o fac în poeziile sale. Sunt impresionat mai ales de evocările unei Românii mai vechi, care a existat în mituri și în aparițiile mitice ale păsării colibri, liliacului, fluturilor și bunicilor. Există în această serie o calitate a legendei, ceva antic și cred că Severin și traducătorul Slim FitzGerald au reușit să surprindă mintea străveche care palpită sub trupurile în pungi, sub ciuma virusului Corona.”

The poetry lovers can find the book on AMAZON:

Tagged , , | Leave a comment

The Infinity Cube of Fortune


CUBUL INFINIT AL NOROCULUI

THE INFINITY CUBE OF FORTUNE

Inspirată de cubul lui Rubik, cea mai cunoscută poetă de avangardă a Chinei, Yin Xiaoyuan (traducătoarea mea în limba chineză) a inventat un cub mai complex, cu multiple valențe spirituale și culturale, Cubul Infinit al Norocului, în care poți descoperi și poeme scrise de 20 de poeți contemporani din întreaga lume, care sunt considerați purtători de noroc (Italo Testa, Fabio Scotto, Jose Luis Gomez Tore, Ariadna Garcia, Toti O’Brian, Constantin Severin, Rafael-Jose Diaz, Juan Carlos Mestre, Johanna Domokos, Mario Nosotti, Alexander Shurbanov, Pina Piccolo, Adnan Ozer, Jesus Jimenez Dominguez, Fafael Soler, Cecile Ouhmani, Yin Xiaoyuan, Hai Shang, Sun Qian and Lu Kang).

Yin Xiaoyuan, Hai Shang, Sun Qian și Lu Kang sunt membrii fondatori ai Școlii de Poezie Enciclopedică din China.

Poemele mele au fost selectate de Yin Xiaoyuan din volumul încă nepublicat, „Carnavalul Morții” (tradus în engleză în colaborare cu scriitoarea americană Slim FitzGerald) și din cel aflat în lucru, „Viețile Pictorilor”.

Inspired by Rubik’s cube, the most known avant-garde poet from China, Yin Xiaoyuan (my translator in Chinese language) invented a more complex cube, with multiple spiritual and cultural faces, the Infinity Cube of Fortune, in which you may discover also poems written by 20 worldwide contemporary poets who are considered lucky bearers (Italo Testa, Fabio Scotto, Jose Luis Gomez Tore, Ariadna Garcia, Toti O’Brian, Constantin Severin, Rafael-Jose Diaz, Juan Carlos Mestre, Johanna Domokos, Mario Nosotti, Alexander Shurbanov, Pina Piccolo, Adnan Ozer, Jesus Jimenez Dominguez, Fafael Soler, Cecile Ouhmani, Yin Xiaoyuan, Hai Shang, Sun Qian and Lu Kang). Yin Xiaoyuan, Hai Shang, Sun Qian and Lu Kang are the founding members of the Encyclopedic Poetry School from China.

My poems have been selected by Yin Xiaoyuan from my unpublished book, „The Carnival of Death”(translated into English in collaboration with the American writer Slim FitzGerald) and from the work in progress, „The Lives of the Painters”.






Dragi poeți,
 
Un nou produs cultural și creativ al Școlii de poezie enciclopedică este online acum!
 
Cubul lui Rubik, inventat de arhitectul și inventatorul maghiar Erno Rubik, a fost proiectat pe baza mecanismului prin care toate cuburile se rotesc în jurul unei axe transversale tridimensionale perpendiculare pe centru.
Într-un „cub Rubik”, fiecare bloc arată doar 0-3 dintre fețele lor: 0 pentru blocul de bază, 1 pentru blocul central din fiecare față; 2 pentru părțile negre laterale și 3 pentru blocurile de colț. Blocurile laterale nu pot deveni niciodată colțuri și nici colțurile nu pot deveni blocuri laterale. Centrul este fixat și pentru fiecare față. Celelalte fețe ale acestora sunt ascunse pentru totdeauna vederii – asta nu este corect, ca o viață predestinată.
 
Într-un „Cub infinit”, care este unul special „2 * 2”, avem nu numai cele 6 fețe exterioare, ci și cele 3 fețe interioare „4 * 2”. Poate fi derulat în direcții diferite și fiecare față a fiecărei încuietori are oportunități egale de văzut. Aceasta este ceea ce căutăm: să fim indivizi egali și să împărtășim în mod egal binecuvântările zeiței Fortuna și toată lumea va avea lucrurile sale importante!
 
2021 va fi un an de redresare economică și culturală. Aici vă prezentăm acest „Cub roșu Infinit al Norocului”: ca simbol al norocului. Este vorba de topologie și semiologie, literatură și probabilitate. Există numeroase moduri de a-l deschide și a-l citi: culoarea fețelor exterioare este roșu catifelat, iar pentru interior avem fragmente din capodoperele poeților internaționali contemporani, cuvinte cheie pentru 2021.
 
Cum să-l folosiți:
 
Așezați cubul în palmă și desfășurați-l în orice dimensiune doriți. Vei deschide un plan 4X2. Selectați pătratul A care are o anumită relevanță pentru dvs. (cum ar fi: poeții care au aceleași inițiale sau numărul total de litere este numărul dvs. norocos etc.) ca punct de plecare:
[2] Mutați 2 pătrate în sensul acelor de ceasornic (rotind la un colț) în pătratul B;
[0] Găsiți pătratul C pe spatele pătratului B (situat pe un alt plan);
[2] Deplasați 2 pătrate în sens invers acelor de ceasornic pe planul lui C în pătratul D;
[1] Îndoiți pătratul D spre interior și aflați care pătrat este față în față cu el.
Poetul din Cutia E este „poetul tău norocos” din 2021!
 
Citiți extrase din poezia lor de mai jos:
 
https://mp.weixin.qq.com/s/KWOatYyAGXaTBbqAn7OU9w
 
Prețul este de 45 USD (1 cub + 1 cutie) + cheltuieli poștale.
Cumpărați 3 și veți primi cadou 1 suplimentar.
 
Vă rog să mă contactați dacă sunteți interesat.
 
Toate cele bune,
Yin Xiaoyuan
 
 
 
Dear Poets,
 
New cultural&creative product of Encyclopedic Poetry School is online now!
 
The Rubic’s Cube, invented by the Hungarian architect and inventor Erno Rubik, was designed based on the mechanism that all cubes rotate around a three-dimensional cross axis perpendicular to the center.
In a “Rubik’s cube”, every block only shows 0-3 of their faces: 0 for the core block, 1 for the center block in each face; 2 for side blacks and 3 for the corner blocks. The side blocks can never become corners and neither can corners become side blocks. The center is also fixed for each face. Their other faces are hidden from vision forever–that is not fair, like a predestined life.
In an “Infinity Cube”, which is a special “2*2” one, we not only have the 6 outer faces, but also the 3 “4*2” inner faces. It can be unfolded in different directions and each face of each lock has equal oppotunities to be seen. This is what we are seeking: to be equal individuals, and to equally share blessings of Fortune, and everybody will have his/her prime!
 
2021 will be a year of economic and cultural recovery . Here we present you with this “RED: Infinity Cube of Fortune”: as a symbol of good luck. It is about topology and semiology, literature and probability. There are numerous ways to open it and read it: the color of the outer faces is velvet red, and for the internal we have excerpts from the masterpieces of contemporary international poets, as the keywords for your 2021.
 
How to use it:
Place the cube in your palm and unfold it in any dimension you like. You will be opening a 4X2 plane. Select square A that has some relevance to you (such as: poets who share the same initials, or total number of letters happens to be your lucky number, etc.) as a starting point: 
[2] Move 2 squares clockwise (turning at a corner) to square B; 
[0] Find the square C on the back of square B (located on another plane); 
[2] Move 2 squares counterclockwise on the plane of C to square D; 
[1] Fold Square D inward and find out which square is face-to-face with it. 
The poet in Box E is your “lucky poet” of 2021!
 
Read excerpts from their poetry below:
https://mp.weixin.qq.com/s/KWOatYyAGXaTBbqAn7OU9w
 
 
The price is 45USD(1 cube+1 box) +postage.
Buy 3 and will get an extra 1 as gift.
 
Please contact me if you are interested.
 
Best regards,
Yin Xiaoyuan
 

 
Tagged , | Leave a comment