cetăţean de onoare al oraşului natal


Odată cu înflorirea Pădurii de Liliac din oraşul natal, Baia de Aramă, am primit o veste emoţionantă de la cel mai renumit scriitor şi cărturar al locului, Cornel Boteanu. Puţine lucruri pot egala bucuria de a fi apreciat şi recunoscut ACASĂ.

Niciodată nu am uitat ţinutul de vis în care am văzut lumina zilei, o probă este şi poemul de mai jos, publicat în volumul de debut, DUMINICA REALULUI, editura Junimea, 1984.

Pădurea de liliac

toată viaţa m-am pregătit
pentru a vedea pădurea de liliac
din ţinutul natal
– pădurea de liliac adaugă
o cătuşă de rouă clarvăzătorilor-

blând poet visător al realului
teamă îmi era să nu orbesc
‘’orbii nu au patrie- gândeam-
doar un oraş de cărbune
o ţară se învaţă
pe linia de uimire a ochilor’’

teamă îmi era să nu orbesc
până într-o noapte a tuturor nopţilor
hublou prin care îţi priveşti
muşcătura astrală:
– cândva poeţii orbeau
în piscul oglinzilor
nu mai aveau ochi
dar vedeau cu trupul
prin respiraţia înaltă a rănilor
dacă nu mai aveau trup
vedeau cu cerul
de parcă inimă le era o stea
iar creier sintaxa cristalelor –

About Constantin Severin

Constantin Severin (constantinseverin.ro) is a Romanian writer and, as a visual artist, the founder and promoter of the award-winning concept known as archetypal expressionism. He is the author of eight books of poetry, essays, and novels, and his poems have been published by major Romanian and international literary magazines. He is one of the editors of the French cultural magazine Levure littéraire.
This entry was posted in Personal. Bookmark the permalink.

One Response to cetăţean de onoare al oraşului natal

  1. I found your website through a random stroke of luck. It helped me do my research on this topic. I have spent lots of time looking through your site. You have something good going here, keep it up!
    My website is about Healthy diet plan.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s