Constantin Severin în Dicţionarul general al literaturii române


Dicţionarul General al Literaturii Române (D.G.L.R.), unul dintre proiectele fundamentale ale Academiei Romane, a fost realizat în colaborare cu institutele de profil ale Academiei Romane şi sub conducerea Acad. prof. dr. Eugen SIMION.

SEVERIN, Constantin (8.II.1952, Baia de Aramă, j. Mehedinţi), poet şi ziarist. Urmează şcoala elementară şi Liceul ”Petru Rareş” la Suceava, iar în 1972-1977 este student la Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Iaşi. Face cursuri postuniversitare la Inter University Center din Duvrovnik, Croaţia (1991) şi e beneficiarul unei burse în Suedia. Până în 1991 va lucra ca inginer chimist la Combinatul de Celuloză şi Hârtie din Suceava. Redactor la câteva gazete sucevene, a fost anterior redactor-corespondent al cotidianului ’’România liberă’’ (1991-1994) şi redactor la ”Flacăra” (1994-1995). Debutează în 1980 la revista ”Familia”, iar editorial cu volumul Duminica realului, apărut în 1984. Iniţiator al revistei ”Continent” (1999), e prezent, de asemenea, în ”Convorbiri literare”, ”Tribuna”‚”Ateneu” ş.a. Ca artist plastic, participă la mai multe expoziţii. I s-au decernat Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei (1994, 1998, 2003), Premiul pentru poezie haiku (Japonia, 1996), Premiul pentru jurnalism cultural al Ministerului Culturii (1998) ş.a.

S. scrie o poezie cerebrală, vizibil lucrată. În prima sa carte realul se cuprinde într-un timp de elecţie, acela sacru al duminicii. Poetul se autodefineşte ”blând visător al realului”, iar o sintagmă precum ”jetul real al iluziei” susţine coexistenţa a două lumi interşanjabile, cotidianul şi lumea închipuirii. Proiectarea realului datorează mult imaginaţiei şi aspiraţiei spre un lirism pe care modernitatea nu îl poate recupera decât cu mijloace aparte. Astfel, în Duminica realului termenii tehnico-ştiinţifici abundă, demonstrând totuşi forţa transfiguratoare a poeziei. Autorul are abilitatea de a integra elemente aparent nepoetice, vizibile atât în ceea ce priveşte lexicul (ca în recuzita suprarealistă), cât şi sintaxa, iar asocierile sunt surprinzătoare. ”Textul” şi ”cuvântul” sunt laitmotivele poetului, acesta mărturisind: ”umil alchimist în/ textul vieţii/ unde plaga materiei/ e indescifrabilă/ prin porii culorilor/ am zărit/ forma nocturnă a cuvântului”. Pentru S. ”toate drumurile au prins rădăcini/ în păienjenişul peniţei” ( Fila de aer ), în timp ce versul ia naştere ”pe câmpia regală a cuvântului”. Citadin bântuit de nostalgii ce îi stimulează fantezia, poetul cultivă imaginea unui eros cu ”trup de cerneală şi schije de adjective”, iar ”Cum să te-apropii ce centrul comprimat în ochiul unicornului” (Fila de aer) este una din întrebările care surprind alunecarea spre mitic. Versurile din Zid şi neutrino (1994) reprezintă reluarea în forma originară a ciclului cu acelaşi nume din volumul de debut. Aducând în prim-plan aceeaşi combinaţie insolită între orizontul ştiinţei şi cel al literaturii, amplul poem se impune prin tensiunea generată de revelaţia tragismului unei civilizaţii alienate, lipsite de repere. Discursul liric, dens, concentrat, vorbeşte despre condiţia omului contemporan, relevând dramatismul impactului cu o realitate degradată, pentru care toposul semnificativ este metropola generică. Sentimentului de dezolare ( ”neantul se aude în lucruri”), omniprezent, poetul nu îi poate opune decât forţa logosului ( ”numai cuvântul poate învia lucrurile”). Revin nostalgiile campestre, amplificate şi prin contrastul dintre limbajul ştiinţific prezent în versuri şi melancolia celui care vede ”dincolo de marile ziduri/ caii despletind verdele insolit al câmpiei”. Continuând mesajul cărţilor anterioare, Improvizaţii pe cifraj armonic (1998) stăruie asupra forţei de comunicare şi asupra capacităţii de a transfigura care textualizează lumea înconjurătoare (”cândva vom fi texte vii/ într-un stomac orbitor de oraş scufundat/ exact în cuvântul oraş”). În erotica lui S. fiinţa iubită se poate confunda cu poemul, portretul ei fiind produsul unui amalgam insolit: ”era un infern de inocenţe/ şi-i auzeam chipul cum îşi descarcă umbra/ în miriadele de bliţuri senzitive ale mâinilor”. Expresia calofilă intră în opoziţie cu textualismul propriu grupului optzecist, căruia poetul, totuşi, îi aparţine.

(Alexandra SAFTA)

About Constantin Severin

Constantin Severin (constantinseverin.ro) is a Romanian writer and, as a visual artist, the founder and promoter of the award-winning concept known as archetypal expressionism. He is the author of eight books of poetry, essays, and novels, and his poems have been published by major Romanian and international literary magazines. He is one of the editors of the French cultural magazine Levure littéraire.
This entry was posted in Literature and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s