Întoarcerea personajului


Norman Manea şi George Bălăiţă

Norman Manea şi George Bălăiţă

Eu nu sunt decât un personaj episodic din ”Întoarcerea huliganului”, cea mai cunoscută carte a scriitorului sucevean Norman Manea. Gloria mea anonimă şi efemeră pe plan universal nu a durat decât în momentele în care cei câteva sute de mii de cititori din întreaga lume au parcurs, probabil mai relaxaţi şi mai puţin atenţi, paragrafele din capitolul ”Ziua cea mai lungă: miercuri, 30 aprilie 1997” ce-mi sunt dedicate, în ultima parte a romanului autobiografic. Unii dintre ei chiar au încercat să mă cunoască, în special tineri din România interesaţi să dedice o lucrare de licenţă sau de doctorat celui care m-a transformat în personaj … Dar cea mai spectaculoasă întâlnire din viaţa mea de personaj episodic s-a produs în urmă cu vreo 7-8 ani, când m-am trezit, într-o vară, în Suceava, cu o echipă de filmare de la o importantă televiziune germană, sosită să facă un reportaj despre locurile copilăriei cunoscutului scriitor, echipă care aflase de existenţa mea din cartea amintită. Jurnaliştii germani aveau atunci informaţii că Norman Manea se afla printre candidaţii cu şanse reale la câştigarea Premiului Nobel pentru literatură şi nu vroiau să rateze momentul, fremătau la gândul că vor da lovitura cu un reportaj inedit, imediat după anunţarea posibilului câştigător. Imaginaţi-vă ce ar însemna pentru Suceava şi Bucovina întruparea acestui vis, am cunoscut deja intelectuali din Occident care i-au citit cărţile şi au venit într-un fel de pelerinaj cultural, pe cont propriu, să cunoască locurile copilăriei sale, de pildă Rossella Giovannini din Milano, care îmi spunea că doreşte să înveţe limba română pentru a citi şi alţi scriitori români contemporani (îmi amintesc că i-am recomandat şi o scriitoare pe care o apreciez mult, pe Doina Ruşti; personajele au şi ele autori favoriţi).
După 1990 începusem să aflu tot mai des veşti incitante despre cel mai important scriitor în viaţă al Sucevei şi Bucovinei, spaţiul atât de drag pe care l-am denumit într-o carte, Imperiul Sacru, şi în care mi-am petrecut aproape întreaga viaţă. Începuse să fie publicat de câteva din cele mai importante edituri din lume, iar cărţile îi apăreau în numeroase limbi şi câştigau premii prestigioase. Iată de ce, în 1996, ca membru al juriului Fundaţiei Culturale a Bucovinei din Suceava, întemeiată de un bancher sucevean, Dumitru Cucu, mi s-a părut normal şi benefic pentru prestigiul acelei asociaţii culturale să-l propun pe Norman Manea pentru Premiul de Excelenţă; ceilalţi colegi au avut încredere în opţiunea mea, deşi nu ştiau aproape nimic despre opera sa. În oraşul său natal autorul era complet necunoscut, atât de autorităţi cât şi de majoritatea intelectualilor. Aşa am ajuns să comunic cu Norman Manea, anunţându-l în toamna anului 1996 că a câştigat un premiu literar în oraşul în care s-a născut. Mi-a răspuns că va trece prin Suceava în primul trimestru al anului următor, 1997, când îşi va ridica premiul (o diplomă şi un plic cu 1 milion de lei) şi atunci vom avea ocazia să ne cunoaştem.
A venit însoţit de un vechi prieten, cunoscutul scriitor George Bălăiţă (transformat de asemenea în personaj, Cap de Aur, dar unul mai consistent) şi am vizitat împreună oraşul, sinagoga Gah din Suceava şi cimitirul evreiesc, unde am păstrat un moment de reculegere la mormântul mamei sale, Janeta, iar Norman Manea a donat modesta sumă, care însoţise premiul, administratorului cimitirului pentru a repara gardul. Cititorii revistei ”Vatra” pot admira şi o fotografie inedită, realizată de mine în ziua întâlnirii, 30 aprilie 1997, unde scriitorul bucovinean este alături de George Bălăiţă ”Cap de Aur” şi de secretarul Comunităţii Evreieşti din Suceava, în faţa unicei sinagogi din oraş, înălţată în 1870. Dar iată cum sună intrarea mea în text: ”La ieşirea din aeroport, suntem acostaţi de un necunoscut, înalt şi blond, cu un aparat fotografic pe umăr. Se prezintă ca poet şi ziarist local, trimis de directorul Cucu să ne ducă la sediul Băncii Comerciale, unde mi se va înmâna premiul Fundaţiei Bucovina. Mai întâi vreau să ajung, însă, la cimitir”. Eu nu-l voi descrie pe Norman Manea, cred ca fotografia care însoţeşte această mărturie de tip proces verbal e suficientă, aceasta nu este menirea unui personaj episodic, în plus sunt sătul de personajele care visează să devină scriitori, nu doresc deloc să sar peste cal. S-ar spune că un proces verbal semnat de un personaj e ficţiune pură, dar nu este aşa întotdeauna, în relaţia ficţiune-realitate totul este posibil. Am cunoscut în Suceava o fată care, timp de 18 ani, între 6 şi 24 de ani, a fost îndrăgostită de personajul unui roman de Radu Tudoran. Dragostea lor a fost atât de provocatoare şi reală încât au devenit amândoi personajele unui alt roman. Fata aceea, devenită între timp scriitoare şi doctor în filosofie, nu ar fi putut trăi acele momente unice şi intense ale unei poveşti de dragoste devoratoare, dacă nu ar fi devenit ea însăşi o ficţiune.
Eram jurnalist la ”Monitorul de Suceava” şi am reuşit să obţin de la laureat şi un interviu, publicat în 2 mai 1997, cu titlul ”Am iniţiat un proiect de salvare, de restaurare şi conservare a fondului Enescu”. Din acel interviu aflam şi eu că premiatul nostru venise în România însoţit de preşedintele Colegiului Bard, Leon Botstein, un faimos dirijor american, pentru a iniţia împreună un proiect de salvare, restaurare şi conservare a fondului Enescu şi de deblocare a drepturilor de autor pentru o mai bună pătrundere în lume a muzicii sale, dar şi pentru o colaborare între Colegiul Bard şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. Cât despre premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei, noul meu amic îmi declara: ”Premiul de la Suceava m-a bucurat, deşi nu este un premiu literar, ci sentimental, un premiu al apartenenţei la această zonă. L-am primit cu bucurie când am aflat că mi s-a dat. N-am venit la Suceava pentru acest lucru, însă. Am venit pentru cu totul alte scopuri. Am profitat de această vizită ca să revăd prieteni, străzi, morminte”. În introducerea la acel interviu am făcut şi o mică profeţie, infirmată însă de succesul neaşteptat al scriitoarei Herta Müller, în 2009 : ”Aceste succese internaţionale ne determină să afirmăm că, dintre scriitorii români contemporani, suceveanul Norman Manea are poziţia cea mai avansată în competiţia pentru Premiul Nobel”. Au trecut 16 ani de atunci, iar scriitorul sucevean şi-a mai adăugat la consistentul palmares internaţional premii literare de mare anvergură, precum Médicis Étranger (2006) sau Nelly Sachs (2011) şi probabil de acum încolo profeţia mea are şanse de a se împlini, deşi probabil va fi cu mult mai greu ca un alt scriitor născut în România să primească în următorii 30-40 de ani o astfel de recunoaştere în plan universal. Competiţia este acerbă, există mari puteri ale literaturii mondiale care nu au primit decât o dată sau de două ori acest premiu, iar comunitatea noastră literară este prea dezbinată şi dezinformată ca să mizeze doar pe candidatul cu şanse reale. Extrem de naivi şi prost informaţi sau sfătuiţi mi se par scriitorii români care visează să câştige Premiul Nobel pentru literatură, deşi nu au publicat la cele mai importante edituri ale lumii, nu au câştigat cele mai importante premii literare internaţionale, nu sunt reprezentaţi de unul dintre cei mai influenţi agenţi literari (Norman Manea este promovat de unul din primii 5 agenţi literari ai momentului, Wylie Agency, am descoperit lucrul acesta după o căutare pe net, încercând să caut emailul scriitorului britanic Martin Amis, cu care doream să fac un interviu pentru revista Levure littéraire ) şi nu investesc (ei, editura lor sau statul român) milioane de euro pentru un astfel de vis …
În 2002, după ce am publicat în presa locală ştirea despre câştigarea Premiului Internaţional Nonino, în Italia, de către Norman Manea, am propus Consiliului local Suceava ca marele scriitor să primească titlul de cetăţean de onoare al municipiului Suceava, fapt realizat câteva luni mai târziu. Nu ne-am mai revăzut din 1997, dar comunicăm uneori online, atunci când avem ceva important de spus. Anul trecut a scris un scurt text (”blurb”) pentru coperta unei posibile ediţii în limba spaniolă a primului meu roman, ”Iubita lui Esto”, apărut în 2010 la editura Curtea Veche. Invitaţia făcută de scriitorul Iulian Boldea, de la revista ALPHA, de a contribui cu un text la Dosarul Norman Manea, este un bun prilej pentru o întoarcere a personajului …
(revista ALPHA, nr. 1-3/2014)

About Constantin Severin

Constantin Severin (constantinseverin.ro) is a Romanian writer and, as a visual artist, the founder and promoter of the award-winning concept known as archetypal expressionism. He is the author of eight books of poetry, essays, and novels, and his poems have been published by major Romanian and international literary magazines. He is one of the editors of the French cultural magazine Levure littéraire.
This entry was posted in Literature and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s