Probabil ştiţi cu toţii, dragii mei cititori şi colegi, câte ceva din aventura mea în lumea artei, începută mai pregnant în 2000-2001, după lecturi, exerciţii plastice şi scrieri în domeniu de o viaţă; cam pe atunci am devenit tot mai convins că în istoria artei ar trebui să se discute şi despre cea de-a treia paradigmă, arta arhetipală, situată între cele doar două paradigme majore recunoscute până în prezent, figurativul şi abstractul, dar în mod cert anterioară acestora. În acea perioadă pe plan internaţional nu vorbea aproape nimeni despre arta arhetipală, dar în ultimii ani au început să ia în calcul această paradigmă (pe care doar istoricul de artă român Mircea Deac a remarcat-o la Brâncuşi, încă din anii ’80) şi pasionaţii de ezoterism.
Tot în acea vreme am teoretizat şi lansat un nou concept, expresionismul arhetipal, pe care am încercat să-l abordez şi în pictura mea, după ce i-am studiat cu atenţie pe maeştrii care, în opinia mea, ilustrează acest concept cu mult mai bine: Brâncuşi, Klee, Ţuculescu, Apostu, Maitec, Norval Morrisseau ş.a.
Acest concept s-a transformat în câţiva ani într-o adevarată mişcare artistică de impact internaţional, deoarece mulţi artişti de pe toate continentele s-au regăsit şi recunoscut în această nouă/veche viziune, iar recent a fost lansat un sait dedicat celor mai importanţi reprezentanţi actuali:
http://archetypalexpressionism.com/
Încep să cred tot mai mult că este posibil ca ideile mele să devină în timp pagini în dicţionarele şi enciclopediile importante ale lumii, de altfel renumita New World Encyclopedia, atunci când descrie Arhetipul introduce la capitolul legături externe şi manifestul meu despre expresionismul arhetipal:
http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Archetype
Ar fi un lucru de neuitat pentru mine ca în această încercare de a impune o prioritate românească să-mi fie alături şi câţiva specialişti de elită de acasă. Iată ce afirmă recent un mare artist britanic, Bruce Rimell, un membru de marcă al grupului nostru:
”In 2001, Romanian artist and theorist Constantin Severin conceived of the possibility of a third major paradigm in contemporary art, that of the archetypal as existing between and beyond the customary figurative and asbract forms. Since meeting online in 2008, Constantin has been extolling the virtues of this paradigm and considers me to be one of a number of artists whose work exemplifies his theory. He has decided to turn his theory into a movement and I am delighted to announce that at the beginning of this year, he invited me to join the Archetypal Expressionism Group to promote and disseminate this movement. I am joined by a glittring array of other artists and we hope to raise the profile of this beautiful artistic ideal across the world.”
http://www.biroz.net/newsletter.htm
Mi-aş dori mult să reuşim împreună, mai ales că arta arhetipală începe să fie promovată şi de faimosul muzeu de artă contemporană MOMA, primul proiect fiind realizat de curatorul Laura Hoptman:
https://constantinseverin.wordpress.com/2015/01/03/debate-archetypal-expressionism-group-vs-moma/
Pentru început cred că ar fi minunat dacă un tânăr critic, istoric sau curator de artă din România ar inaugura în Wikipedia pagini cu informaţii corecte şi necesare despre Arta Arhetipală şi Expresionismul Arhetipal, atât în română cât şi în engleză, aşa cum mi-a sugerat un jurnalist de artă din străinătate.
Vă mulţumesc anticipat!