”Imperiul Sacru. Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei”


La editura Agnos din Sibiu, fondată de jurnalistul şi scriitorul bucovinean Romeo Petraşciuc, a apărut a doua ediţie, revizuită de autor, a cărţii ”Imperiul Sacru. Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei”.Cartea este prefaţată de cunoscutul scriitor şi preot bucovinean Constantin Hrehor, iar editorul ei este prestigiosul teolog şi scriitor Constantin Necula, originar tot din Bucovina.

Prima ediţie a cărţii a apărut în anul 2003 la editura Paralela 45 din Piteşti şi s-a bucurat de ecouri favorabile nu numai în România, ci şi peste ocean: a fost achiziţionaţă de bibliotecile unor universităţi americane renumite, Princeton şi Stanford. De altfel, Prof. Henry Schilb, de la Princeton University, unul dintre marii bizantinologi ai lumii, mi-a scris pe Academia.edu că a citit prima ediţie a cărţii ”Imperiul Sacru. Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei”, ea fiind inclusă şi în faimosul Index of Christian Art, de la aceeaşi universitate.

Cartea va putea fi achiziţionată în curând de la librăriile Alexandria din întreaga ţară, dar şi direct de la editură:

http://www.agnos.ro/magazin/index.php

Prefaţa:

Constantin Hrehor. Foto ”Crai Nou”

Aureole şi ziduri

De ani buni călătorind pe drumul cărţilor selecte, mistuit de secretele fermentaţii şi distilări, însuşindu-şi borgesian recluziunea de bibliotecă, într-acest modus vivendi Constantin Severin şi-a găsit sinele şi l-a pus în valoare în multiple dimensiuni. A lucrat în jurnalistica scrisă (vezi întâiul volum, Marele Joc, Ed. Tipo Moldova, Seria Opera Omnia, Iaşi, 2012) după ce, într-un mediu ingineresc – impropriu structurii sale ontice – introvertit, neştiut şi-a ’’fabricat’’ mental textele lirice, brevetate încă de la debut de către nume mari ale criticii şi istoriei literare româneşti (vezi volumele: Duminica realului, Ed. Junimea, Iaşi, 1984; Zid şi neutrino/Wall and neutrino, Ed. Vlasie, Piteşti, 1994; Wall and neutrino, Ed. Minerva Press, Londra, 1997, versiune în limba engleză de Liviu Martinescu; Axolotul/The Axolotl, Ed. Maşina de scris, Bucureşti, 1998, versiune în limba engleză de Liviu Martinescu; Improvizaţii pe cifraj armonic, Ed. Axa, Botoşani, 1998; Oraşul Alchimic, antologie, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002; Improvizaţii pe cifraj armonic, antologie, Ed. Tipo Moldova, Seria Opera Omnia, Iaşi, 2011 şi comentariile pe marginea lor, mai ales în antologia secolului, Poezia română actuală, trei tomuri masive editate de inegalabilul Marin Mincu, Editura Pontica, Constanţa, 1998-1999, în care Constantin Severin este prezent cu … un volum întreg!). Sublinierile critice au fost confirmate ulterior de nominalizările autorului între nume ilustre ale scrisului internaţional, dar această situare, din păcate, nu i-a convins pe constructorii de megalitice Istorii recente, absenţa lui C. S. fiind (încă) o dovadă că nu în tone de hârtie stau perlele.
Am călătorit împreună la Târgu Neamţ şi la Piatra Neamţ, convocaţi de celebrele Colocvii Naţionale de Poezie, desfăşurate curajos sub patronajul criticilor Laurenţiu Ulici şi Marin Mincu, faţă de care Generaţia ’80 are acum o îndatorare postumă. Eram amândoi atipici – C. Severin cu o alchimie bizară, eu cu o metafizică răsturnată şi nu am dezamăgit nici unul, nici altul pe nimeni, nu am făcut nici parodie, nici paradă; cine a fost chemat să ardă în Verb s-a văzut în timp, chiar şi când ’’talentele’’, toate grămădite la Bucureşti, au tot ieşit înainte ca ’’şoimii patriei’’ cu floricele de plastic pe tâmplele genealoide.
Retras dintre retortele Logosului supus să devină revelaţie lirică, dar nu şi din curţile Poesiei, C. S. excelează printr-o remarcabilă conştiinţă etică; exprimându-se pe măsura talanţilor, şlefuindu-şi harisma până la ipostaza de lentilă orbitoare, s-a oprit la timp – ceea ce e extrem de rar azi – necontaminându-se de obsesia excesivei producţii editoriale. Evitând fanfaronada pseudoculturală, juriile, premiile, medaliile, a descoperit dintru început unde-i frontiera dintre excepţii şi … caracudişti.
Ieşind din arena lirică, a scris câteva eseuri europene, încercându-şi virtuţile condeiereşti şi în câteva titluri romaneşti (Iubita lui Esto, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2010 şi Străinul din Ada Kaleh, aflat în lucru), găsindu-şi de câţiva ani un refugiu aproape nebănuit – arta plastică. Nefiind străin în domeniu, cu bune prestaţii în câteva expoziţii de grafică, am fost surprins când critica de profil nu a văzut în lucrările lui C. Severin (mai mult apreciat înafară decât în ţară, acasă) doar un ’’capriciu’’ sinonim cu un alt mod de etalare, ci un concept ambiţios, postulat chiar de autor, paradoxal formulat: expresionismul arhetipal.
Prezentându-se fără emfază şi în această nouă ’’ieşire la rampă’’, autarhic în retragerea pe care o cultivă giuvaergii în atelierele de potrivit cristale veritabile în dantelării de argint, C. S. – acum la maturitate – după nu puţine şi semnificative experienţe, după cum el însuşi rosteşte, a descoperit un ultim miraj, în care se cheltuie şi căruia îi slujeşte: Bucuria. E de altfel pragul cel mai înalt, pe care îl râvneşte orice artist adevărat.
Imperiul Sacru. Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei, Ed. Paralela 45, 2003, acum reluată în ediţia a doua la Ed. Agnos, Sibiu, 2018, ilustrată de autor într-o cromatică personală, este chiar o panoramă a Bucuriei. Ediţia de acum un deceniu, între lecturile mele, a fost o surpriză: C. Severin nu s-a lăsat niciodată bănuit în taifasurile noastre intime, nici în confreriile literare, că ar avea vreo aplecare pe teme de spiritualitate, vreun îndemn că ar scrie despre aureole şi ziduri! Iniţial nu am privit cartea ca pe o producţie spectaculoasă – am socotit-o drept un exerciţiu reportericesc, un adaos bibliografic. Cândva m-au ispitit şi pe mine aurăriile medievale şi am scris câteva texte pe care poate că le-aş fi continuat, dar când am parcurs cu fervoare Imperiul Sacru, această carte fiind echipată cu tot ce trebuie: informaţie istorică – pisanii, diptice, cronici, scrisă cu acribie ştiinţifică şi cu sensibilitate artistică, fără poetizări inutile, fără podoabe şi grandilocvenţe romantice, m-am oprit. După lectură am alăturat-o câtorva lucrări semnate de Drăguţ, Ulea, Muzicescu, Vătăşianu, Gorovei, Răzvan Theodorescu – scriitura o aşează în vecinătatea unei capodopere: Mitropolia Moldovei şi Sucevei. Monumente istorice bisericeşti din Patriarhia Română (introducere: Vasile Drăguţ, conf. univ. dr. Corina Nicolescu), Iaşi, 1974, un tom academic editat de ultimul mare miropolit şi patriarh român, Dr. Justin Moisescu.
În Imperiul Sacru (e uşor exotic acest titlu), C. S. pe tot traseul cărţii e înafara canonului admirativ, facil-ceremonios al omului impresionat, cheltuit în declarativism superlativ, nefondat, construit de inconştienţa emotivă. Autorul – în toate paginile – are în vedere o Treime (ca în imaginea perfect geometrică rublioviană) verticală şi indestructibilă: sacralitate, istorie şi mondialitate. Şi cum în acest Triptic nu se poate odihni oricine, în nemurire rămânând doar cei care au trăit şi au zidit Nemurirea, autorul subliniază nu numai reperele de piatră, lăcaşurile perene, ci şi pe cei care le-au conferit durată şi invincibilitate: domnii Muşatini, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Movileştii, Vasile Lupu, boierii ctitori Luca Arbore, Ion Tăutu, Gavril Trotuşan, Şendrea, ’’cavalerul leal’’, cu toate ctitoriile după ei, dar şi Daniil Sihastrul, Grigore Roşca, Anastasie Crimca şi Iacob Putneanul, alături de zugravii care au oprit Timpul în fresce, faţă de care Renaşterea europeană nu poate fi indiferentă. Dragoş Coman, Toma de la Suceava, Ioan şi Sofronie de la Suceviţa, meşteri la Scara virtuţilor (zugravi din stirpea lui Giotto, Pisanello şi Tizian, descoperitori precum Cristofor Columb, zice Severin) sunt nume cu renume care împreună cu caligrafii, broderii, liturgiştii, imnologii şi cărturarii din veacul lor sunt pietrele unui cuptor din care vine – vrem ori nu – Pâinea cea de înveşnicire a Culturii acestui Neam, precum Istoria vine din jertfa anonimilor şi oasele martirilor.
Prin Imperiul Sacru – convertindu-se ideal, Constantin Severin a devenit dintr-un poet păgân un scrib creştin, opera sa fiind în cele din urmă un elogiu pentru Bucovina transfigurată în aerul metafizic al Moldovei.

Constantin Hrehor, februarie-martie 2013

Advertisements

About Constantin Severin

Constantin Severin (constantinseverin.ro) is a Romanian writer and, as a visual artist, the founder and promoter of the award-winning concept known as archetypal expressionism. He is the author of eight books of poetry, essays, and novels, and his poems have been published by major Romanian and international literary magazines. He is one of the editors of the French cultural magazine Levure littéraire.
This entry was posted in Essays, Literature and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s