SUTE DE ANI DE SINGURĂTATE SAU VIAȚA CA OPERĂ DE ARTĂ


                   SUTE DE ANI DE SINGURĂTATE SAU VIAȚA CA OPERĂ DE ARTĂ

Bibliotecarul Infernului

roman de Constantin Severin

EDITURA Cartea Românească Educațional, Iași, 2019, 289 p.

                    Cu o jenă firească recunosc că până la lectura acestei cărți, nu auzisem de numele autorului sucevean. Dintr-o scurtă prezentare inclusă de Editor, aflăm că a semnat până acum zece volume de poezie, eseuri și proză. În 1977 a absolvit Universitatea Tehnică G. Asachi din Iași, iar în 2015 cursul International Writing Program din cadrul Universității Iowa, SUA.  În 2016 a urmat cursul “Puterea culorii” la KLC  School of Design, Londra. Este membru al USR și jurnalist. În această din urmă calitate a publicat peste 800 de articole și eseuri și interviuri, pe teme culturale, de teorie și critică de artă, abordând însă și alte subiecte de anvergură națională și internațională. Ca artist vizual și fondator al unui nou curent, expresionimul arhetipal, a fost omologat în mai multe țări europene precum și în Japonia.

     Toate acestea transpar în romanul Bibliotecarul Infernului, id est cultul său pentru cultura românească și universală, diacronic și sincronic vorbind, în special cultura scrisă, artele plastice, filosofia ca mister și predestinare, ca modus vivendi între sacru și profan, între umbre și lumini tip tablourile lui Caravaggio (preferința absolută a hermeneutului Constantin Severin!!), ca iubire fizică și spirituală, ca aparență și esență.

      Ideea centrală în jurul căreia pivotează întregul roman ește însăși viața, solitudinea și opera protagonistului-fluviu, napolitanul Giovanni Esposito, deținător al tainei nemuririi în urma cercetării cărților unui teolog iezuit, fizician, matematician, astronom, poet,  gânditorul croat Roger Boscovich născut în 1711 la Dubrovnik, exeget al universurilor paralele, vizibile și invizibile, dar și a lecturii unui vechi manuscris, tip “Cartea lui Toth”  sau ”Tăblițele de smarald”. Acest Esposito, născut în 1675 și care încă avea  cont deschis pe fb în 2010, trăitor acum la Melbourne,  transmisese mamei personajului-prieten și conlocutor, Constantin Ionescu, zis Nini, ce locuise în copilărie în Turnu Severin, orașul Trandafirilor și al Podului lui Traian, un caiet cu coperți vișinii; era de fapt jurnalul experienței și secretului tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte. El este cărturarul format sub  lumina gândirii magice a celor trei mari renascentiști, Pico della Mirandola, Marsilio Ficino, Giordano Bruno, cercetătorul, eclecticul baroc, aventurier, versatilul inițiat, prieten bun cu celebrul clavecinist și compozitor Domenico Scarlatti și viitorul bibliotecar al unei uriașe biblioteci secrete cuprinzând cărțile interzise de-a lungul vremurilor de Inchiziția Spaniolă și de Vatican, cfr. celebrului “Index Librorum Prohibitorum”. Acestea vor fi fost  transferate, împreună cu laboratorul alchimic “al comuniunii cu absolutul” al lui Rudodlf II, după 1717  din ordinul prințului-mareșal de Austria Eugen de Savoia, din  reședința imperială vieneză într-un tunel – buncăr din fosta insulă Ada Khaleh, situată între Orșova, Drobeta Turnu Severin și malul sârbesc al Dunării.

      Așa a ajuns Giovanni Esposito, fost bibliotecar regal la Napoli, apoi la Viena, “Bibliotecarul Infernului” din Ada Kaleh; va petrece 245 de ani în subteranele secrete ale insulei palimpsest, atemporale, micul Gibraltar, Eden mediteranean, un fel de spațiu magic, exotic, “partea cea mai nordică a Levantului” ce va dispărea în apele Dunării în martie 1971 sub un enorm lac de acumulare construit din ordinul lui Gheorghiu-Dej și președintele Tito la Gura Văii-Porțile de Fier…

      Personajul Nini, ajuns în 1990 la Dubrovnik datorită unei burse acordată de Inter University Centre, transcrie pentru noi, preluându-l de la mama sa, jurnalul lui Esposito; sigur, avem de-a face cu o cunoscută convenție literară a jurnalului primit sau găsit de care se folosește și G.Călinescu în “Bietul Ioanide”. Constantin Severin intră în chip simpatetic, alchimic am zice, în pielea naratorului, până la identificare perfectă. Astfel încât autorul romanului poate spune cu mâna pe inimă “Esposito c’est moi”.

        Desigur, cărțile se fac din alte cărți, va spune orice cititor avizat pe urmele lui Italo Calvino, și se va gândi în primul rând la strategia narativă a lui Jean d’Ormesson și la atașant-iscusitul-ubicuul său “Jidov  rătăcitor”, damnat de Isus ce-și ducea crucea pe Golgota, să nu moară niciodată. Astfel că începând din anul 33 e.n. fugit în lumea largă de-a lungul secolelor, îl vom regăsi, așa cum ne reamintim, în eternul său impermeabil decolorat sub unul din multiplele nume, de pildă, Ahasverus sau Simon,  pe unul din podurile Veneției, povestindu-și zecile de roluri pozitive sau negative pe care le jucase până în veacul al XX-lea unui cuplu de turiști, Pierre și Marie, atât de captivant de parcă ar fi fost un “manuscris viu”. Credem că nu exagerăm comparând talentul de povestitor  irezistibil al celor doi autori, punând semnul egalității între felul de a  ține cititorul treaz prin lejeritatea improvizației narative,  a cumulării adevărului documentat istoric cu ficțiunea, a galeriei copleșitoare de portrete, inclusiv a unor orașe tip Dubrovnik, Napoli, Viena, Orșova, Galați și bineînțes insula multietnică-unicat în România, Ada Kaleh, ombilicul universului narativ și paradisul visat încă din adolescență de Nini. Talentul de portretist al autorului se manifestă și în zugrăvirea unor personalități începând cu Giambattista Vico și terminând cu Ienăchiță Văcărescu, Maria Rosetti,  Carol II, Ion Barbu sau Nicolăescu-Plopșor, sculptorul Gheorghe –Iliescu Călinești, interioare, veșminte de epocă etc.

      Iată o dovadă de stil-scriitură, cu toate simțurile în alertă: “Biblioteca sa e în același timp o oază de mirosuri, de senzații olfactive dominate în special de o combinație de arome de fân uscat, peste care se suprapune o boare de oțet, cu adieri de vanilie. Nici urmă de miros de mucegai sau de praf, de putreziciuni sau  șoareci. Dimpotrivă, totul pare o autentică enciclopedie de arome plăcute, deloc astringente, ci blânde, catifelate și luminoase, care îți creează o surprinzătoare  senzație tactilă în nările atente, un buchet amețitor, în care recunoști parfumul de iarbă uscată, de plăcinte de dovleac din copilărie, de pere coapte, de lumânări în biserică, de struguri striviți de melcul de teasc, de rășini de brazi montani, de cuplu înlânțuit, de cai albi în galop, de liliac, violete și levănțică, de nou născut, de casa bunicilor de la țară,  o insulă de arome extrem de vie, de pură, de bogată, autosuficientă și completă, aproape imposibil de captat în cuvinte.”  

     Cred că în această cheie, majoritar olfactivă, oferită chiar de autor drept ars narrativa, trebuie citit acest roman. Care e simultan istoric, incluzând bătălii, cutremure, molime devastatoare, de moravuri, de dragoste ( multele iubiri ale bibliotecarului nostru de-a lungul secolelor cu italience, românce, sârboaice, și chiar cu Ninon de l’Enclos, legendara curtezană de la curtea lui Ludovic XIV, muza arhetipală a elitei intelectuale de secol XVII, tip La Rochefoucauld, Racine, Fontenelle, cea care obișnuia să spună „ Îți trebuie mai mult geniu să faci dragoste decât să comanzi armate„), de aventuri rocambolești, policier și totodată un romanesc conte philosophique, vorba lui Voltaire, prin caratele livrești, aluzii culturale, rafinamentul analitic, inclusiv în plan psihic sau estetic,  spiritualitate, topite în substanța, dinamica și fluxul narativ. Un roman ce pare o lungă confesione (“ o foame de a spune egalată doar de setea de a tăcea…” ), un abstract al câtorva secole și țări, și care se adresează, trebuie s-o spunem, celor numiți în franceză, les connaisseurs.

       Bibliotecarul infernului este cartea unui autor erudit căutător de absolut (himere & mistere!!! ) cu talent de povestitor in tradiția clasică flaubertiană, și totodată a unui colorist, poet, în permanență tentat să problematizeze, să caute sub ceea ce nu se vede, cu vorba lui Dante, cercate sotto il velame, spre a ajunge la esența lucrurilor, dacă se poate la a cincea esență. Aproape toți autorii, tipologiile și nucleele narative ce țin de modernitate sunt prezenți in memoria estetică a lui Constantin Severin, începând cu madeleine-a lui Proust și terminând cu mitul faustic din Thomas Mann, cu Borges,  Milorad Paviċ, Umberto Eco sau Claudio Magris. Iată ce crede Constantin Severin despre creația artistică: „ O operă este valoroasă dacă te transformă, îți schimbă ideile, senzațiile și chiar sensibilitatea, te face să iubești mai intens. Savoarea de a degusta pe îndelete un astfel de text este inegalabilă, îmi place să descopăr tehnica clarobscursului în scriitură, aceea prin care aduci progresiv înțelesul unui cuvânt dintr-o parte înspre claritatea cea mai mare, din cealaltă parte înspre obscurul cel mai accentuat. Trebuie să te identifici cu ceea ce iubești, creezi și gândești, gândirea e o serie nesfârșită de identități temporare”.

       Este un eșantion din filonul eseistic al romanului, filon din care se hrănește însuși Bibliotecarul Infernului: discipol al străbunului său clarvăzător Giordano Bruno. Acesta, ne sugerează Giovanni, alias Nini,  în De Umbris Idearum a demonstrat că ideile noastre nu sunt altceva decât un amestec de lumini și umbre, și nu reprezintă adevărul absolut, pe care nu-l ating decât Aleșii, vizionarii extatici. Cu siguranță Bruno, străbunul din Nola al bibliotecarului nostru a fost unul dintre ei. Un ezoteric, înrudit eventual cu felul de a concepe viața și istoria  lumii, probat atât de crepuscularul protagonist al Bibliotecii subterane cât și de autorul acestui roman de excepție.

       Geniul lui Esposito constă tocmai în a fi fost martorul, actorul și cronicarul a sute de ani de istorie mondială. Epocile și evenimentele curg încrucișându-se necontenit, ca și cum memoria talentatului scriitor ar fi fost un recipient inepuizabil pentru un perpetuummobile de aduceri aminte, selectate în funcție de mesajul subsecvent și expresivitate dintr-un colaj copleșitor de secvențe spațio-temporale.

             Geo Vasile, 14 aprilie 2020  

Bio Geo Vasile:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Geo_Vasile

Geo Vasile

About Constantin Severin

Constantin Severin (constantinseverin.ro) is a Romanian writer and, as a visual artist, the founder and promoter of the award-winning concept known as archetypal expressionism. He is the author of eight books of poetry, essays, and novels, and his poems have been published by major Romanian and international literary magazines. He is one of the editors of the French cultural magazine Levure littéraire.
This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s