TIMBRE EROTICE
de Doru Covrig
I.
Anne e un personaj romanesc, o frumoasă damă în tinerețe, soția unui om de afaceri
și deputat, un cunoscut politician din Bordeaux . O familie ideală cu patru copii, aliniați ca de sărbătoare la venirea în vizită a Reginei Elisabeth II a Marii Britanii , la Bordeaux în 1992, cu imagini apărute în presa locală.
Dar destinul a făcut să fie abandonată curând, deputatul ei refugiindu-se să trăiască o istorie de dragoste cu un tânăr și frumos marocan. Frumoasa și eleganta damă cu cei patru puișori a fost remarcată de un musculos legionar mercenar în retragere, cu care își încropește și ea o relație amoroasă. Surpriza vine curând, amantul ei nu prea bogat are nevoie de arginți pentru a se aproviziona cu rășină de canabis și îi fură bijuteriile din aur și diamantele de prin sertare, care se vând bine și repede.
Poate și alte istorii colorate și picante vin pe parcurs în labirintul ei afectiv, în setea de
căutare fizică și sufletească. Centrul nostru de Cercetări Afective și Artistice de la Marna este sensibil și interesat în astfel de istorii, completând telegrafic vizualul artistic, fără tendințe de profituri literare …
II.
Strania Bertille era tare mândră de sânii ei când a trecut pragul Centrului de Cercetări Afective și Artistice, în octombrie 2011. Era o blondă bizară și exhibiționistă, care adora să se fotografieze, fiind extrem de încântată de detaliile sale corporale, pe care le arată demonstrativ și fără zgârcenie. Era conștientă probabil că unele detalii făceau net o excepție din ea, încă o dovadă că suntem cu toții diferiți, nu ieșim din aceeași matriță.
O întreagă poveste paginile ei de viață, pe care le-am filtrat puțin în cele două vizite aici, în studiourile noastre, în același timp profitând de bogăția vizuală de fotografiat.
Avea o siguranță specială, deși în tinerețe a fost o clasică mamă de familie profund afectată de un divorț destabilizator. Cu avocați buni, soțul a obținut paternitatea celor două fiice, anulându-i astfel sentimentele nobile de maternitate, ea consolindându-se treptat cu o libertate relativă și colorată, fiind într-o permanentă căutare pentru a investi sentimente și emoții, uneori amuzându-se și profitând că este încă atrăgătoare cu capitalul ei corporal.
Fiind net o dominatoare, într-o lume ce se poate împărți în două, în dominatori și dominați, Bertille povestea că a frecventat cluburi libertine unde triumfa ca șefă dominatoare, acesta fiind un avantaj net vizavi de săracele fete dominate, care găseau o plăcere animalică în a se comporta ca niște sclave, obiecte de consum. Acolo ea era cea care călărea bărbați și îi biciuia bine, căci sunt unii care au plăcerea juisivă de a fi
bătuți și umiliți de femei, plătesc chiar bine pentru chestia asta masochistă.
Să nu se înțeleagă însă că pentru sutele de imagini cu Bertille am fost bătut
sau am avut vânătăi, nu mi-a plăcut niciodată sa fiu dominat, preferând poate să fiu și eu un dominator civilizat, fără biciuiri și zeci de vânătăi… A fost prin urmare o complicitate comică și creativă, între doi dominatori caraghioși.
III.
Seria de fotografii în decor acvatic, cu policarbonat, o are ca protagonistă pe Madeleine A. și exprimă “la dolce far niente”, cu un soare generos de septembrie 2016,
care te inspira să bei apă, poate chiar și șprițuri, ca sa nu te deshidratezi.Ceva despre M.A., un mic story ?… Ea este cineva interesant ca persoana și ca look, arată încă bine pentru vârsta de ieșit la pensie. Mama a trei copii mari, unii chiar artiști sau buni muzicieni. Fata ei e o cunoscută actriță și realizatoare de piese de teatru, participantă la festivalul de la Avignon etc.
Acum liberă, Madeleine divorțase de un tip bizar, care vroia să-și regăsească singurătatea de om celibatar. A vizitat Maramureșul și într-un sat prietenia cu un popă a făcut-o să cumpere un teren pe care să instaleze o casă din bârne din lemn,
în care visează să se izoleze de lumea noastră, putredă și modernă. Cum M.A. este
cool și fotogenică și pe gustul meu, îi propun să facem o mai amplă și profundă
cunoștință, la care ea îmi răspunde că nu prea poate, având un amant. Eu fiind bucuros și mulțumit totuși că funcționează bine complicitatea noastră foto, speram într-o schimbare de situație și sugerez ca pe viitor să aibă, de ce nu, doi amanți.
Surpriză, cine sună la poartă într-o zi? M.A. îmi face o vizită instantanee cu un domn cu care se afla în promenadă pe valea Marnei, ei având ideea să ne vedem la ceva taclale și la o bere… El vorbea mai tot timpul de nevasta lui, un fel de laitmotiv obsesional. La următoarea complicitate foto o întreb ce noutăți are și cum merge relația cu amantul ei. Îmi răspunde că-i un prostovan prost crescut, care povestește de nevastă-sa
chiar și în momentele cele mai intime, devenind insuportabil și probabil va termina cu el.
Iata-mă cu șansa de a fi poate pe lista ei de viitori amanți, numai că pe parcurs
drumurile șerpuitoare ale vieții nu aranjează mersul trenurilor așa cum vrem noi.
Rămân astfel doar fantasmele și fotografiile care evocă, iată, simpatice istorioare …
IV.
Macha face parte din amicițiile mele cele mai apropiate și care a inspirat sute și mii de imagini foarte fotogenice, o arhivă bogată pentru care trebuiesc multe cuvinte elogioase, pline de afecțiune și de mulțumire … Ca story, nu aș avea decât cuvinte de laudă și de solidaritate , ea fiind o ființă foarte feminină și sensibilă, de un natural tolerant și generos, o făptură de excepție.
Originară dintr-o familie din Bordeaux, tatăl cu o bună situație, proprietar de
magazine de mobilă, din nefericire ea a rămas orfană de mică, fiind crescută cu surorile ei
de către mătuși îmbătrânite prematur, o sursă de nefericire și de sensibilitate exacerbată.
Cu un mare simț al datoriei, maratonul ei existențial a fost între o viață plină de
investiții sentimentale și muncă. Chiar și acum, ajunsă bine la vârsta pensionării
este fericită că găsește mici joburi, care să-i permită să-și facă tot felul de cadouri de tot felul, ea fiind de fapt o cheltuitoare , cu mijloacele ei cele mai modeste.
Am fost invitat o dată în îndepărtatul Finistère, în casa ei dintr-un sat de pescari bretoni, cumpărată din moștenirea obținută de la un ex-compagnon englez, care iubea marea dar și drinkurile. A fost un sejur cu vizite de vândut casa, de plătit datoriile, dar de neuitat, ca o aniversare pe care Macha nu o uită niciodată , cu restaurante sau torturi
cu lumânări de suflat. Trăind aici, în noua mea Republică, am întâlnit oameni minunați, de o mare generozitate și delicatețe sufletească. Ei m-au făcut să uit lumea din care veneam, cea cu bariere și cu datul din coate pentru pâine ori funcții, o lume cu invidiile și urile agresive de lichidat săracele capre behăind flămânde, văzute peste gard…
V.
Un grupaj realizat în urma vizitei din 4 octombrie 2010 a amicei Christine H., o odaliscă în negru, care face parte din lista persoanelor interesante pentru un fotograf. Ca istorie, pagini de viață , amintirile sunt cam cețoase, dar ar fi de reținut că ea a lucrat ca asistentă pe platourile de cinema. O lume harnică și vizuală palpită și în spatele lămpilor și mașinăriilor ce fabrică tot felul de povești păcălitoare. O lume de vis sau contrariul? Oricum, una dureros de expresivă cu noile mijloace tehnologice.
Christine, ajunsă și ea la vârsta de argint, iată că face cu modestie jocul, aici în minusculul studio de la Marna, cu o lampă și un fotograf care descoperă și o stare de spirit stimulatoare și creativă, în spirit minimalist. Aici la San Mauro suntem în urbea unde a locuit Jacques Tati o bună parte din viața sa activă. Cu odalisca noastră în
negru pe canapea, nu suntem desigur în vacanțele convenționale ale clasei muncitoare ce începe să iasă la soare, să descopere marea cu plăcerile ei …
Dar găsim că imaginile noastre au ceva din modestul convențional artistic, arta fiind întotdeuna o comunicare codată, o propunere a unui nou real.
VI
Acum îmi amintesc umbrele letriste de pe corpul amicei Matilde H, care mi-a făcut o vizită în octombrie 2011. Este agreabil să te plimbi prin arhive ca un exercițiu de memorie, exact cum ai pune un vechi disc cu muzică nostalgică din altă epocă.
Este interesant să o revezi pe Matilde „desnuda”, care deși pulpoasă avea un corp bine proporționat și armonios, mai ales când vezi că nu ascunde vârsta ei de bunică. Cu câțiva ani în plus ca fotograful , dar cu mâini abile ce se văd bine în imagini, ea a sosit
cu un coș de patiserie libaneză cu aspect de poale-n brâu, care devenea sugestivă
cu un pahar de „rouge”, facilitând dialogul
Ce povestea ea în acele momente febrile era interesant, exprimând generozitate și chiar umor, plangandu-se că are un nepot ce are dublurile de la chei și-i răvășește casa ca să găseasca unde ascunde banii lichizi pentru fanteziile lui de lux. O consolare avea poate că încă nu-i trecea prin cap sa-i fure bijuteriile sau chiar și coșul cu delicioasa patiserie libaneză . O bunică, o șefă de familie dar cu fantezie ca multă lume de aici, care nu uită să se joace, deschizând tinerește supapele libertine, mai ales dacă se apasă pe bunele butoane. Încă un mesaj ce face pe avocatul pentru libertatea de expresie și elogiul lumii libere de aici.
VII.
Am început să conviețuiesc tot mai mult cu amintirile, plimbându-mă prin arhive,
vrând să laud multe persoane pe care le-am cunoscut și fotografiat, unele cu istoriile lor exotice …
De exemplu azi mi-am amintit de o cucoană frumușică, prezentabilă , de origine alsaciană, ce a trecut pe aici să mă vadă. Plimbindu-ne aici pe malul Marnei și stând pe o bancă la apus de soare, ea devine brusc romantică. Apoi, surpriză, începe să povestească în transă că are un iubit, pe care l-a cunoscut doar pe Internet și cu care comunică la perfecție și la ore precise… După o pauză, îmi mărturisește și secretul ei, că face dragoste cu el pe Internet, pe ecran prin Skype și că este formidabil … Povestea chestia asta cu o expresie de femeie îndrăgostită până în vârful urechilor.
Revenim acasa și-i propun să bem ceva și încep să cred că suntem pe drumul cel bun, spre erotism, dar ea începe să fie nerăbdătoare și se uită la ceas, ca și cum ar avea treburi importante. Îmi explică în cele din urmă că de fapt nu vrea să rateze întâlnirea ei erotică din acea seară și mă roagă insistent sa o duc la gara, ca să se reîntoarcă acasă …
Eu șocat de situație am devenit dintr-o dată un simplu șofer acompaniator.
Acasă m-am gândit că am fost prost inspirat, uitând sa-i propun să faca un sex-party pe ordinatorul meu. Apoi am realizat că nu aveam Skype. Regrete tardive, în viață trebuie să fii inspirat. Viața fiind ca un voiaj, poți să ratezi tot felul de trenuri dacă nu ești pe fază. Uneori ajungi chiar la concluzia, mai mult sau mai puțin pripită, că trenurile cele mai interesante le-ai cam ratat. Dar să pozitivăm, să ne zicem că ideea este excelentă, ca o bună reclamă pentru Skype, apoi că putem face amor cu dame de pe alte continente, fără să ne chinuim să avem vize și teste covid ori să ne cheltuim banii pe avioane și călătorii inconfortabile .
Doru Covrig este un cunoscut sculptor, plastician și fotograf. Născut în1942, la Deta (jud. Timiș), a făcut studii în Timișoara și la București, unde a absolvit, în 1972,
Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Din 1982 trăiește și lucrează în Franța, în regiunea pariziană. Participă la numeroase expoziții de grup și simpozioane și expune în importante expoziții personale. Lucrările lui Doru Covrig figurează încolecții publice și private din Franța, România, Japonia, SUA etc.
Website: http://www.covrig.net/
